tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
FOTO. Colegiul Național Bănățean inaugurează noul Laborator de Biochimie cu dotări moderne

FOTO. Colegiul Național Bănățean inaugurează noul Laborator de Biochimie cu dotări moderne

De Carys Gligor
la 18 November 2025 15:02
1 Comentarii

FOTO. Colegiul Național Bănățean inaugurează noul Laborator de Biochimie cu dotări moderne

18 November 2025 15:02
Colegiul Național Bănățean din Timișoara a inaugurat marți, 18 noiembrie, noul Laborator de Biochimie, un spațiu dotat cu echipamente de ultimă generație, menit să le ofere elevilor posibilitatea de a învăța practic și de a-și dezvolta pasiunea pentru știință.
Scris de Carys Gligor - Colegiul Național Bănățean din Timișoara a inaugurat marți, 18 noiembrie, noul Laborator de Biochimie, un spațiu dotat cu echipamente de ultimă generație, menit să le ofere elevilor posibilitatea de a învăța practic și de a-și dezvolta pasiunea pentru știință.

Trimite articolul

X

Investiția totală pentru laborator, inclusiv renovarea și dotarea cu echipamente, se ridică la aproximativ 18.000 de euro, din finanțare privată și sprijin al autorităților locale. De laborator vor beneficia elevii de gimnaziu, care vor studia biologia și chimia aici, iar liceenii și cei de la Centrul Județean de Excelență Timiș au posibilitatea de a folosi spațiul în pregătirea pentru concursuri, olimpiade și chiar admiterea la universități.

„În locul laboratoarelor unidisciplinare punem accent pe multidisciplinaritate și pluridisciplinaritate. Practic, aici suntem într-un laborator care va fi folosit în comun de biologie și de chimie, considerând că, în fond și la urma urmei, științele viitorului vor fi bazate pe colaborarea dintre specialiștii din diferite domenii.

Pe de altă parte, o bună colaborare între noi, ca școală, autoritatea locală, care ne-a sprijinit în refacerea spațiului, dar și mediul nonguvernamental și firmele private, care ne sprijină în special în achiziționarea de echipamente, astfel încât copiii să aibă acces la cea mai nouă tehnologie”, a declarat Sorin Ionescu, directorul de la CNB, în cadrul evenimentului de inaugurare.

Profesoara de biologie Rodica Beicu a evidențiat cât de important este pentru elevi să beneficieze de un astfel de spațiu de învățare.

„Este o școală mare, cu multe nevoi, și ne bucurăm că, încă o dată, mai avem un spațiu în care putem să ne bucurăm de ceea ce e greu de predat într-o sală de clasă obișnuită. Mă refer la experimente, mă refer la microscopie; lumea microscopică în biologie e mai fascinantă decât lumea macroscopică, pe care o putem vedea peste tot. Și ne bucurăm că avem această opțiune.

Acest laborator aduce, în primul rând, un spațiu dedicat, în care accentul se pune pe învățarea prin descoperire și nu prin învățarea cu carioca la tablă. Și de asta este destul de mare satisfacția câștigată. E provocator, dar foarte mulțumitor.

Pot să vă spun ce mi-au declarat foștii noștri elevi, care sunt acum studenți la Medicină. Ei spun că sunt primiți cu uimire de profesorii de la facultate, pentru că știu să folosească inclusiv echipamente de laborator. Îi întreabă cum le-au învățat, și le spun că la liceu. Deci ei sunt cei care se duc la facultate cu abilitățile de laborator deja dezvoltate”, a spus aceasta.

Profesoara de chimie Florina Ianculescu a explicat cum laboratorul facilitează învățarea practică și interdisciplinară.

„Din păcate, laboratoarele de chimie nu sunt foarte numeroase în liceele din Timișoara, dar noi suntem printre liceele norocoase care mai au laboratoare și pe care le putem dota și utiliza așa cum ne dorim, pentru a contribui la pregătirea elevilor și mai departe.

La acest laborator apreciez interdisciplinaritatea. Foarte multe din dotările pe care le-am ales aici sunt interdisciplinare. Ele combină foarte mult biologia și chimia, uneori și fizica și, de cele mai multe ori, matematica. Și acest lucru ne-am dorit, să se vadă că disciplinele nu au granițe. Disciplinele se pot extinde și pot să aibă puncte comune și, dacă ești pasionat de biologie, poți să înveți cu ușurință și chimie, pentru că există o legătură între ele”, a transmis profesoara.

Laborator de Biochimie CNB

 

În cadrul evenimentului de inaugurare, elevii Colegiului Național Bănățean au prezentat mai multe experimente științifice, pe care au reușit să le pregătească de când beneficiază de laboratorul de biochimie.

Prima grupă de elevi a analizat apa de ploaie, verificând duritatea și alcalinitatea acesteia. Au folosit kit-uri speciale și au descoperit că apa de ploaie are o duritate carbonată scăzută și o alcalinitate de aproximativ 7,5, prin intermediul metodei colorimetrice. Următorul grup de elevi a testat aciditatea unor băuturi din comerț. Rezultatele au arătat diferențele de aciditate și efectele posibile asupra sănătății orale și digestive.

Un alt grup a arătat cum clorofila din frunze absoarbe lumina și o reemite o parte sub formă de lumină roșie. Fenomenul este folosit și ca metodă de studiu pentru a observa eficiența fotosintezei și starea de sănătate a plantelor. Au folosit frunze de spanac, arțar, mentă și ferigă, pe care le-au zdrobit și tratat cu alcool, iar apoi le-au expus la lumină verde pentru a observa fluorescența.

Ultimul experiment a fost prezentat de un elev olimpic la chimie, care a prezentat cum se separă culorile unui marker pe hârtie de filtru. Hârtia, pe care se află punctul făcut cu markerul, este introdusă într-o soluție din etanol și apă. Elevul a arătat cum compușii markerului se despart pe hârtie. Aceasta este o tehnică folosită și în industria farmaceutică pentru a analiza substanțele și a vedea dacă au rezultat compușii doriți în medicamente.

Trimite articolul

X
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Dan Sorescu says:
    November 19, 2025 at 10:03 am

    Felicitări si la cat mai multr scoli dotate corespunzător!

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Bătrân rătăcit și îmbrăcat sumar, salvat de jandarmi în miez de noapte
    2
    STPT vrea CASCO și pentru noile troleibuze. A dublat bugetul și a reluat licitația
    3
    Alertă în Lugoj: miros puternic de clor la Uzina de Apă nr. 3. Autoritățile au intervenit de urgență
    4
    Fără cursuri în două schimburi. Se cer fonduri europene pentru extinderea uneia dintre cele mai aglomerate școli din Timișoara
    5
    Lidera opoziției din Venezuela a înmânat Premiul Nobel pentru Pace pe care îl câștigase lui Donald Trump
    6
    Investițiile primăriei în 2026: Solventul, Piața Traian, Arena „Eroii Timișoarei”. Interviu cu viceprimarul Ruben Lațcău
    7
    Președinta CMR în vizită la Spitalul Județean Timișoara. Discuții despre malpraxis, burnout și lipsa medicilor de familie
    8
    Fată de 14 ani, arestată la Oradea pentru pornografie infantilă, șantaj și viol
    9
    Încă două persoane reținute pentru trafic de migranți în Timiș. Un cetățean străin a devenit violent la control
    10
    Un loc cald în nopțile geroase: adăpostul de urgență din Timișoara rămâne deschis toată iarna

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 3 martie 2026, în Timișoara?

    Lugoj

    Alertă în Lugoj: miros puternic de clor la Uzina de Apă nr. 3. Autoritățile au intervenit de urgență

    România

    Codrin Miron, procurorul-șef al Serviciului Teritorial Timișoara, propus șef al DIICOT

    Ştiri din Timiș

    Trei zile de informare despre vaccinare, organizate la Timișoara

    Eveniment

    Doi bărbați sunt condamnați la închisoare după ce au furat prin violență din casa unei vârstnice din Sânnciolau Mare

    Ştiri din Timiș

    Cosit, curățat și reparat. CJ Timiș aprobă întreținerea drumurilor și a pistei de biciclete de-a lungul Canalului Bega

    Eveniment

    Femeie din Recaș, protejată prin ordin de restricție împotriva soțului, care a violat-o

    Ştiri din Timiș

    CJ Timiș aprobă extinderea drumului de legătură Aeroport-A1. Noul sector sudic va ocoli Remetea Mare

    Ştiri din Timiș

    Cultul lui Mithras, analizat într-o nouă conferință Arheotim la UVT

    Utile

    Încep plățile pentru ajutorul de încălzire la Timișoara. Unde și când își pot ridica banii beneficiarii
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici