Pe aceeași scenă au urcat, cu această ocazie, în prezența premierului Vietnamului și a numeroase personalități din cele două țări, artiști vietnamezi consacrați, precum și alți artiști români valoroși, din elita muzicii clasice, între care violoncelistul Răzvan Suma.
„Suntem extrem de onorați și recunoscători că putem duce tot mai departe povestea folclorului bănățean și că am fost parte dintr-o experiență culturală extrem de valoroasă, care sperăm să deschidă drumuri spre un parteneriat cultural îndelungat și benefic”, a declarat pentru Tion Camelia Mingasson, directorul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Participarea Ansamblului „Timișul” la eveniment a fost posibilă cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Timișoara.
foto: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!