Proiectele sunt finanțate majoritar din fonduri europene, dar și municipalitatea va asigura co-finanțări între 174.000 și 2 milioane de lei pentru fiecare. Proiectele se presupune că le oferă tinerilor din învățământul profesional și tehnic oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale și de a se pregăti mai bine pentru viitoarea carieră.
„Timișoara are nevoie de forță de muncă specializată, iar tinerii care aleg să învețe o meserie au un rol major în dezvoltarea orașului. Îi sprijinim prin programe de practică și mentorat, dar și prin investiții majore, cum e viitorul Campus pentru Învățământ Dual, pe care îl avem în lucru. Viitorul Timișoarei se bazează pe oameni bine pregătiți și calificați”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Instituțiile incluse în programele de formare și specializare sunt: Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Liceul Tehnologic de Vest, Liceul Tehnologic I.C. Brătianu (cu două proiecte), Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, Liceul Tehnologic Electrotimiș, Colegiul Tehnic E. Ungureanu, Colegiul Tehnic Henri Coandă și Colegiul Economic F.S. Nitti.
Vă amintim, în paralel, primăria, universitățile, școlile duale și mediul de afaceri lucrează și la proiectul campusului dual. Acesta va avea 36 de săli de clasă și laboratoare, cămin pentru 100 de elevi și studenți, mediatecă, sală și teren de sport și un centru digital. În ianuarie fusese aprobat studiul de fezabilitate al acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!