Starea de spirit este diferită în lotul celor două formaţii, timişorenii venind după o înfrângere în Bănie, iar militarii după un succes facil în faţa Oţelului Galaţi. Cei doi tehnicieni, Dusan Uhrin şi Marius Lăcătuş, s-au mai întâlnit în acest sezon, actualul tehncian al bucureştenilor stând pe banca celor de la UTA la începutul campionatului.
UTA şi Poli s-au întâlnit în etapa cu numărul şase, cehul având câştig de cauză, alb-violeţii reuşind să se impună la Arad cu 3-2, în urma unui joc dramatic. Lăcătuş vine duminică la Timişoara în calitate de antrenor al Stelei, gândul care îl bântuie pe cel căruia i se mai spune şi „Fiara” fiind răzbunarea pentru jocul pierdut în perioada în care a stat pe banca echipei arădene.
Jocul de duminică poate fi vital pentru timişoreni în ceea ce priveşte clasarea în prima parte a clasamentului, în cazul unei victorii timişorenii rămânând în preajma podiumului. În jocul de duminică vor reintra, la alb-violeţi, Dan Alexa şi Gabriel Cânu, suspendaţi pentru jocul cu Universitatea Craiova. Faţă de partida pierdută la Craiova, Dusan Uhrin va efectua mai multe modificări în primul „11”, Marian Aliuţă şi Sorin Rădoi având şanse reduse să mai intre pe teren din postura de titulari.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!