Primăria Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție terestră împotriva căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate între 2 și 30 aprilie, pe timpul nopții, între orele 21 și 6. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.
„Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.
De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire”, precizează, ca de obicei reprezentanții primăriei.
Produsele folosite vor fi Cymina Plus și Vectobac WG, avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar personalul implicat este calificat şi autorizat.
Aceasta ar fi prima acțiune de dezinsecție din acest an de la Timișoara. În a doua parte a lunii februarie, s-a desfășurat și o acțiune de deratizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!