Turneul național debutează vineri, 9 mai, de la ora 20, în Hala C7 din Timișoara (bd. 16 Decembrie 1989, nr. 43). Intrarea este liberă.
Primul spectacol al trilogiei, „Cancerul, dragostea mea”, pornește de la volumul omonim scris de Mioara Grigore și redă experiența directă a bolii din perspectiva pacientului.
Seara continuă cu „Propunere pentru nemurire”, care prezintă trăirile soțului Mioarei, Viorel Grigore. Ultimul spectacol, „Cancerul, dragostea mea – poveste pentru nemurire”, oferă o perspectivă mai rar abordată, și anume cea a copilului care își vede părintele suferind. Acesta aduce în discuție impactul profund al bolii asupra celor mai tineri membri ai familiei.
Regia este semnată de Mateea Marin, iar echipa artistică îi mai include pe Claudia Ciobanu, Mihaela Balint, Vlad-Gheorghe Cadar, Nana Balint, Giuseppe Carannante și Rolando Macrini.
Trilogia este un concept al Asociației Ataraxia, realizat în parteneriat cu Art Studio 7 și C4Company, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte. Proiectul se desfășoară în colaborare cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România și Asociația „Prietenii lui Adrian”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!