În primul meci, a fost 35-34 pentru alb-violeţi, după ce la jumătatea întâlnirii conduceau oaspeţii cu 16-15. Trupa antrenată de Eugen Bota a revenit în joc în finalurile de reprize, golul victoriei fiind marcat cu doar câteva secunde înainte de ultima sirenă. De la timişoreni au marcat de cele mai multe ori Sadoveac – 11 şi Grasu – 7. Din păcate, interul dreapta Milos Tica s-a accidentat destul de grav, el urmând să stea 3 săptămâni din cauza unei rupturi musculare.
În meciul al doilea, Politehnica Izometal Timişoara încheiat la egalitate amicalul cu Proleter Zrenjanin. Scorul final a fost 31-31 după ce la pauză, sârbii conduceau cu 19-17. A fost din nou o partidă în care timişorenii au reuşit să întoarcă rezultatul pe final de meci, la fel cum s-a întâmplat şi ieri, când alb-violeţii au câştigat cu 35-34. Nu au intrat în teren din cauza accidentărilor nici Milos Tica şi nici Adrian Ţone – ambii jucători pe postul de inter dreapta. Şi în meciul al doilea, principali marcatori la Politehnica Izometal au fost Sadoveac şi Grasu, fiecare cu 8 reuşite.
De remarcat că în ciuda caracterului amical al celor două meciuri, jocurile s-au jucat la „sânge”, de aceea existând destul de multe durităţi şi accidentări. Pentru timişoreni urmează săptămâna dinaintea reluării campionatului. În prima etapă din retur, duminica viitoare, în 3 februarie se va juca la sala „Constantin Jude” din Timişoara, derby-ul Banatului între Politehnica şi UCM Reşiţa. Meciul este programat de la ora 11.
Neînvinşi în amicale
CSU Poli nu a pierdut niciunul dintre cele patru jocuri amicale disputate în acest sezon. Alb-violeţii au mai învins, anterior partidelor cu sârbii d ela Proleter, concitadinele judeţene Unirea Sânnicolau Mare şi CSM Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!