Asta şi pentru că oamenii din Recaş nu sunt obişnuiţi cu fotbalul din Divizia D. Încă! Partida dintre cele două echipe a constat şi într-un joc de şah între cei doi tineri şi talentaţi tehnicieni, Cosmin Petruescu şi Emerich Vascko.
Antrenorul gazdelor a stăpânit mai bine „apărarea siciliană” şi „rocadele”, iar lui Imi Vascko nu i-a plăcut să acţioneze cu „gambitul damei”. Astfel Recaşul s-a impus clar cu 4-1, Mircea Şchiopu, un jucător cu o tehnică remarcabilă, reuşind de 3 ori să facă şah-mat defensiva oaspeţilor. Însă nu a fost lapte şi miere de la început pentru gazde.
Gătaia a deschis scorul rapid şi primarul localităţii s-a exaltat cu gândul la a doua victorie din campionat. Recăşenii au construit însă atent, mutare cu mutare, şi astfel au reuşit să întoarcă scorul şi să câştige la o diferenţă confortabilă. La 1-4, primul om din Gătaia nu a mai rezistat şi a plecat mai repede acasă, spre deosebire de omologul său din Recaş, care a rămas până la final pentru a felicita echipa. Dacă în urmă cu o săptămână Petruescu ne declară că „victoria cu Top Alumino nu are nici o valoare, dacă nu învingem Gătaia”, acum antrenorul ne-a spus că „trebuie să uităm repede acest succes, pentru că întotdeauna cel mai greu meci este cel care vine!” Aşa este Cosmine. Felicitări şi să curgă vinul!
Citiți principiile noastre de moderare aici!