Constantin Jude a stat în slujba Politehnicii vreme de 37 de ani, din cei 66 de existență ai secției de handbal. A fost un constructor de echipe, un mentor și un antrenor care nu accepta jumătăți de măsură.

Reprezentanții Muzeului Național al Banatului relatează că a cucerit titlul național la handbal în 11, a fost unul dintre pionierii handbalului în 7 și a fost arhitectul unei Politehnici care a îndrăznit să viseze.

A format campioni, a șlefuit caractere și a impus un standard al excelenței pe care puțini l-au putut egala. Printre cei care au simțit rigorile, dar și inspirația sa, se numără Hansi Schmidt. Roland Gunesch, Alexandru Folker, Alexandru Buligan, nume cu greutate în handbalul românesc.

Dacă Politehnica a reușit să se ia la trântă cu Steaua și Dinamo, cluburile-fanion ale ministerelor vremii, meritul este în primul rând al lui Constantin Jude. În 1979, Politehnica a terminat la un singur punct de titlu.

În anii ’80, echipa a jucat de trei ori finala Cupei României, cucerind trofeul în 1986, după un meci antologic cu Dinamo. Aceasta rămâne singura Cupă a României din palmaresul clubului, un trofeu muncit și dorit, care i-a confirmat munca și viziunea.

În acea finală, Constantin Jude a orchestrat nu doar jocul, ci și psihologia echipei, știind exact cum să-și motiveze elevii. A fost antrenorul care a transformat efortul în performanță și visul în realitate.

Însă sportul de performanță e o sabie cu două tăișuri. În 1990, jucătorii au cerut schimbare, iar Jude s-a retras. Dar nu de tot. A fost cel care, în 1995, a readus handbalul sub culorile Politehnicii, după o absență de trei ani impusă administrativ. Și-a încheiat cariera la Constructorul Oradea, cu care a reușit să promoveze în prima ligă chiar în dauna Timișoarei, luându-și astfel revanșa pentru maniera în care fusese îndepărtat.

Constantin Jude s-a stins în 3 iunie 2005, lăsând în urmă o moștenire grea. Numele său trăiește însă mai departe, prin Sala Polivalentă „Constantin Jude”, prin generațiile pe care le-a format și prin poveștile care se mai spun despre antrenorul care nu cunoștea compromisul.

„Finala din 1986, câștigată cu 23-20 împotriva lui Dinamo, a fost apogeul unei generații care a muncit din greu pentru această performanță. În spatele rezultatului, au stat ore nesfârșite de antrenament, strategii gândite la detaliu și un spirit de echipă excepțional. Oameni, trofee, amintiri. Timișoara își cinstește eroii! Astăzi îi spunem: mulțumim, nea Costică! Pentru tot ce ai dat sportului, pentru toți oamenii pe care i-ai inspirat. Timișoara nu te uită!”, au transmis, marți, reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

Foto: Constantin Jude