La controale au participat polițiștii de la IPJ Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști locali, dar și pompieri, angajați de la ITM, DSV, DSP, ANPC și angajați ai Prefecturii Timiș. Au fost vizate societățile comerciale și zonele aglomerate.
Autoritățile au verificat numai în ultimele 24 de ore peste 120 de societăți comerciale de pe raza județului Timiș. Au aplicat și 22 de sancțiuni pentru cei care nu au purtat mască de protecție.
„Astfel, cu ocazia activităților desfășurate în data de 20 august, la nivelul județului Timiș au fost verificate 127 societăți comerciale. În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat, în total, 22 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, transmit reprezentanții Prefecturii Timiș.
Trimite articolul
XStimate autoritati, credeti-ma ca e frectie ce faceti ziua. Noaptea e muuuult mai interesant. Va asteptam sa prestabiliti ordinea in Zona Unirii noaptea, daca aveti voie, bineinteles
traiasca comunismul modern.
-
Trăiește tu liberă in pădure, unde nu sunt reguli, departe de noi!
Asteptam poliția română in zona girocului la toate magazinele mici, alimentare unde nimeni nu poarta masca, eventual clienții si nici ei toti!
Parcul adolescentei ( 200 m de secția 2) e plin ochi de copii si adulți, om lângă om, parcul vidraru , la fel, ne aude cineva?!-
foarte bine botnitaroooo! lasa lumea sa iasa afara fara mascaaaaa
-
Ba da legi sa dati amenzi pentru masca stiti sa dati….dar legi pentru plafonarea preturilor la ele…nu.
Pai cum sa dati asa legi….cum se mai imbogatesc nepotii lu Sile.