Numărul persoanelor infectate cu Covid-19 în Timiș este tot mai mare în ultimele zile. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș transmite că în județ sunt 9 focare declarate de SARS-Cov2. În orașul Făget și în alte trei sate aparținătoare a fost instituită carantina astăzi, duminică, 26 iulie, după 47 de cazuri confirmate.
De la începutul pandemiei de coronavirus, județul Timiș este pe cale să atingă pragul de o mie de persoane infectate. În ultimele 24 de ore, în cel mai vestic județ al țării a fost înregistrat un deces al unei persoane cu Covid-19. În România au apărut 1.120 cazuri noi de SARS-Cov2.
Activitatea Detașamentului de pompieri de la Lugoj a fost suspendată, după ce un pompier a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Imediat după aflarea veștii, unitatea a fost dezinfectată și pompierii trimiși acasă până vor veni rezultatele testelor. UPDATE. ISU Timiș: Suntem în măsură să intervenim la toate situațiile de urgență ce pot apărea
România stabilește un nou record negativ în ceea ce privește numărul cazurilor de Covid-19: aproape 1.300. Și în județul Timiș a apărut un număr îngrijorător de mare de cazuri de SARS-Cov2, de la o zi la alta: 66. În secțiile de Terapie Intensivă din toată țara sunt 315 pacienți cu Covid-19.
Județul Timiș a ajuns la 917 cazuri de Covid-19 depistate de la începutul pandemiei. În România au apărut alte 1.119 cazuri într-o zi, în ușoară creștere față de ziua precedentă. Peste 300 de persoane sunt în terapie intensivă.
De când a intrat în vigoare noua lege a carantinei și izolării (21 iulie), persoanele pot fi din nou internate în spital, dacă este necesar acest lucru și dacă medicul decide că persoana respectivă trebuie tratată în spital. În intervalul de timp cât carantina și izolarea nu era legiferate în niciun fel (aproximativ 3 săptămâni: 2-21 iulie), peste 70 de persoane din Timiș, cu Covid-19, au refuzat internarea.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 octombrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la expoziții și mai multe activități literare pentru copii și adulți.

Eveniment

Mamă a șase copii, salvată în ultima clipă după ce a încercat să-și pună capăt zilelor, într-o pădure din Banat
O femeie din Ciclova Română, județul Caraș-Severin, a fost găsită inconștientă într-o pădure, la aproximativ 400 de metri de locuința sa, după o operațiune de căutare la care au participat polițiști, voluntari și un echipaj medical. Femeia, mamă a șase copii, a fost transportată la spital, iar ulterior și-a revenit, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și citate de Radio Reșița.

Eveniment

Bărbat lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar, pe o stradă din Timișoara
Un bărbat de 66 de ani a fost rănit și transportat la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o mașină pe strada Johann H. Pestalozzi din Timișoara. Potrivit polițiștilor, pietonul ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.

România

Curs de legislație rutieră obligatoriu pentru cei care merg cu trotineta electrică. Proiectul, adoptat de Senat
Persoanele care circulă cu trotineta electrică pe drumurile publice ar putea fi obligate să promoveze un curs teoretic de legislație rutieră și conduită preventivă. Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senat și prevede că măsura se va aplica celor care au împlinit 14 ani, cu excepția celor care dețin deja un permis de conducere valabil, relatează Agerpres.

Mapamond

Atac neobișnuit în Franța. Hackerii au încălzit frigiderele din sute de supermarketuri
Sute de supermarketuri din Franța au fost afectate de un atac cibernetic care a compromis sistemele de refrigerare, provocând încălzirea frigiderelor și congelatoarelor și pierderi importante de alimente. Aproximativ 500 de magazine ar fi fost vizate, potrivit estimărilor prezentate de lanțurile comerciale, relatează BBC.

România

Pacienții cu diabet și boli cardiovasculare ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare. Proiectul, adoptat de Senat
Pacienții asigurați diagnosticați cu diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boli cronice de rinichi ar putea beneficia de decontarea tuturor investigațiilor necesare monitorizării, dacă acestea sunt incluse în pachetul de servicii medicale de bază și recomandate de medicul specialist. Senatul a adoptat luni un proiect de lege în acest sens, relatează Agerpres.

România

Femeie ucisă de soț în Galați, deși familia semnalase violențele. Cazul ar fi al 31-lea femicid din acest an
O femeie din localitatea Smulți, județul Galați, a fost ucisă de soțul său, după ce familia semnalase anterior că aceasta era victima violenței domestice. Femeia s-ar fi temut să depună plângere împotriva bărbatului, relatează Observator. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cazul ar fi al 31-lea femicid înregistrat în România în 2026, însă autoritățile nu au publicat un bilanț oficial al acestor cazuri.

Ştiri din Timiș

Târg de adopții, ateliere și cursuri despre animale, în octombrie, la Timișoara. Participarea este gratuită
Târguri de adopții, ateliere creative și cursuri despre îngrijirea animalelor și fauna sălbatică urbană sunt programate în a doua jumătate a lunii octombrie, la Centrul de zi pentru copii cu dizabilități Podul Lung, în Complexul Studențesc din Timișoara. Activitățile fac parte din proiectul „O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, derulat de Asociația Colectivul Blană. Participarea este gratuită, însă pentru ateliere este necesară înscrierea online.