tion.ro Web analytics

Premierul României a spus că la momentul actual nu există o legătură clară între vaccinarea cu AstraZeneca și incidentele apărute în mai multe țări europene, care au decis suspendarea parțială a acestui ser. De asemenea, el spune că oamenii care se opun regulilor de distanțare socială și subminează campania de vaccinare se comportă asemenea unor teroriști.
În Timiș, de joi până vineri sunt raportate 339 de infectări cu coronavirus, din peste 2.000 de teste efectuate. Cele mai multe cazuri sunt în Timișoara - 198. Zece decese au fost raportate în ultimele 24 de ore în județ. 11 focare sunt active la această dată, ultimul confirmat în ultimele 24 de ore la primăria Peciu Nou.
De câteva săptămâni, județul Timiș se află în topul noilor infectări cu coronavirus, fiind depășit doar de orașul București. Sunt descoperite tot mai multe cazuri, bolnavii ajung mai târziu la spital și în stare mai gravă. Paturile sunt pline, și nu numai la ATI, unde a fost crescut numărul locurilor în ultimele luni.

Eveniment

O elevă de la LPS Banatul transportată la spital după ce a luat mai multe medicamente la școală
O elevă de la Liceul cu Program Sportiv Banatul Timișoara a fost transportată de urgență la spital, după ce ar fi ingerat mai multe medicamente.

Eveniment

Patru turci opriți în timpul unei încercări de trecere granița cu Serbia în Timiș
La doar câteva sute de metri de granița cu Serbia, polițiștii din Timiș au depistat sâmbătă seara patru persoane care încercau să intre în România pe jos.

România

Membru al comisiei care judecă abuzurile psihologilor, acuzat că își hărțuiește sexual clientele
Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, este acuzat că își hărțuiește sexual pacientele prin propuneri sexuale explicite.

Eveniment

Străzi încă pline de persoane fără adăpost, peste 100 depistate și preluate de autorități în primele luni ale anului
108 persoane fără adăpost au fost depistate, de la începutul anului, pe străzile din Timișoara, fiind preluate de 335 de ori și predate centrului de asistență socială.

Ştiri din Timiș

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, evaluată cu 4 stele într-un sistem internațional de rating universitar
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a primit un rating de 4 stele în cadrul sistemului internațional de evaluare QS Stars, fiind încadrată la nivelul „Foarte bine”, potrivit documentului oficial emis în urma procesului de analiză.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 februarie
Luni, 23 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: tendințele pieței imobiliare
Joi, 26 februarie, de la ora 18, puteți descoperi în cadrul unui nou episod „În context”, găzduit de Anca Pavel Bucșa, director de produs Timiș Online și Ziarul Agenda & PubliTim, principalele tendințe care vor modela sectorul imobiliar în 2026.

Cariere de Poveste

Monica Veress, specialistă în arta japoneză a aranjamentelor florale: „Ikebana are multe efecte benefice”
Monica Veress, artistă Ikebana (aka „Seiho-sensei”) este specialistă în arta japoneză a aranjamentului floral. Cu o abordare sensibilă și rafinată, ea transformă florile, ramurile și spațiile în expresii armonioase ale echilibrului, esteticului și filosofiei japoneze. Prin creațiile sale, Monica explorează legătura profundă dintre natură și emoție.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici