Cât de des ar trebui să meargă femeile la ginecolog?

Frecvența consulturilor ginecologice este definită atât la nivel mondial, cât și național, în funcție de grupul de vârstă și în funcție de prevenția pe care dorim să o obținem. Intervenția primară încearcă să identifice posibile afecțiuni înainte de a se manifesta. Desigur, discutăm despre o consultație ginecologică care ar trebui făcută, de regulă, cel puțin o dată pe an.

Grupul țintă este format din toate pacientele care au o viață sexuală activă, începând de la debutul acesteia și până la intrarea la menopauză. Odată cu instalarea menopauzei, frecvența consulturilor ginecologice se reduce la intervale de 2, cel mult 3 ani, iar după vârsta de 75 de ani, acest interval se poate mări la 5 ani.

Dacă discutăm de un consult ginecologic standardizat complet, care include și recoltarea unui test Papanicolau în mediu lichid, net superior față de lama convențională, acest interval de recoltare a testului Papanicolau se poate mări până la 3 ani. Totuși, consultul ginecologic în sine trebuie să aibă loc anual.

Pe scurt, răspunsul ar fi: femeile trebuie să meargă o dată pe an la medicul ginecolog.

Care sunt cele mai importante teste de prevenție pe care le recomandați femeilor în funcție de vârstă?

Având în vedere că este bine-cunoscut faptul că în România foarte multe femei sunt afectate de cancerul de col uterin – din păcate suntem „lideri” în Europa în ceea ce privește incidența acestui tip de cancer – este obligatoriu să efectuăm acest test Papanicolau în mediu lichid, pe care l-am menționat anterior.

Prin urmare, prima investigație de rutină pe care o recomand este testul Papanicolau în mediu lichid. Ultrasonografia, adică ecografia cu sondă endovaginală, poate să fie asociată sau nu cu consultul ginecologic. Depinde foarte mult de gradul de dotare al cabinetului sau unității spitalicești respective.

Investigații suplimentare pe partea de ginecologie nu trebuie făcute. Dacă discutăm însă de planificarea familială, pregătirea pentru o viitoare sarcină, sigur, aici sunt mai mulți piloni pe care se bazează această pregătire, printre care administrarea de acid folic și investigații specifice. Dar revin, cred că recoltarea testului Papanicolau este investigația care trebuie să ne rămână în minte ca fiind investigația principală cu rol de prevenție.

Care sunt cele mai comune mituri legate de contracepție?

Mitul care pe mine mă frapează de fiecare dată când îl aud — și îl aud săptămânal, dacă nu chiar zilnic — este legat de întrebarea: „Domnule doctor, cu câte luni înainte trebuie să opresc contracepția orală pentru a putea rămâne însărcinată/pentru a nu afecta copilul?”. Aceste întrebări vin de obicei la pachet, dar adevărul este că o femeie poate rămâne însărcinată oricând, imediat după oprirea ultimei folii de contraceptive.

Aș zice că, dimpotrivă, există chiar o probabilitate mai mare de a rămâne însărcinată cu o sarcină sănătoasă dacă aceasta survine imediat după o perioadă de contracepție, datorită selecției ovocitelor de calitate mult mai bună.

Un alt mit frecvent este legat de creșterea în greutate. Pacientele care utilizează anticoncepționale sunt preocupate de acest aspect. L-aș cita pe mentorul meu, care spunea că, în general, doar pacientele care fac excese alimentare iau în greutate. Contracepția orală, în general, poate scădea nivelul glicemiei și, ca urmare, putem avea tendința de a mânca mai des, dar una peste alta este considerat tot un mit.

Există, de asemenea, rețineri vizavi de contracepție, în general, în România, dar cred că alegerea corectă a unui contraceptiv, în funcție de vârsta pacientei și de problemele personale pentru care recomandăm acest tratament, este esențială.

Bolile asociate, așa-numitele comorbidități, sunt importante. Atunci, medicul curant ar fi cel mai potrivit să recomande contracepția orală. Nu recomand sub nicio formă ca pacientele să aleagă singure un contraceptiv, fără a efectua un consult și o consiliere pe această temă. Este important să se consulte cu un specialist.

Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâlniți la femeile însărcinate și cum le gestionați?

Problemele cele mai frecvente întâlnite în sarcină depind de trimestrul în care se află aceasta. Cred că cea mai frecventă afecțiune asociată cu sarcina este așa-numita disgravidie emetizantă de prim trimestru, care, într-un limbaj mai accesibil, se referă la simptomele precum grețurile și vărsăturile din primele luni de sarcină. Acestea se gestionează prin recomandarea unei diete alimentare corespunzătoare, reducerea frecvenței meselor principale și fracționarea acestora în mai multe mese pe parcursul zilei.

De asemenea, încurajăm și menținerea unui nivel corespunzător de hidratare și, în unele cazuri, medicație specifică antiemetică, împotriva vărsăturilor. În unele cazuri, se pot folosi și mentosane, adică pastilele de mentă, care ajută la combaterea senzației de greață din sarcină. În plus, americanii chiar au un studiu care sugerează folosirea gumelor de mestecat, iar eu personal fac această recomandare de mai bine de 8-9 ani. Guma de mestecat, în general, are aromă de mentă, iar aceasta ajută la ameliorarea simptomelor.

Este important să tratăm aceste probleme în timp util, astfel încât să nu se agraveze. Există și disgravidie emetizantă de formă severă, în care pacientele au vărsături incoercibile, ce necesită spitalizare. În aceste cazuri, se recomandă perfuzarea pacientei și reechilibrarea hidro-electrolitică. De asemenea, pacientele pot beneficia de un mediu liniștit și odihnitor, unde se pot recupera.

Cu siguranță, un alt aspect îngrijorător sunt sângerările care pot apărea în oricare dintre cele trei trimestre. Aceste sângerări pot varia de la cele mai puțin îngrijorătoare până la hemoragii mari, care pot afecta chiar cursul sarcinii.

Este important ca orice femeie însărcinată care experimentează sângerări, chiar și de cantitate mică și aparent nesemnificativă, să solicite un consult obstetrical de urgență. Sângerările, în funcție de cauză, vor fi tratate cu diferite tipuri de medicamente. În cazuri extreme și foarte rare, este posibil ca sarcina să fie evacuată pentru a opri sângerarea.

O altă problemă frecvent întâlnită în sarcină sunt contracțiile uterine, resimțite ca dureri abdominale repetate, cu ritmicitate și intensitate în creștere. Trebuie diferențiate de contracțiile false, descrise de John Braxton Hicks la începutul secolului XIX, care sunt dureri abdominale fără ritmicitate și regularitate, iar intensitatea lor nu crește și se reduce cu schimbarea poziției pacientei.

Așadar, aceste simptome trebuie monitorizate cu atenție. În al doilea și al treilea trimestru poate apărea și hipertensiunea arterială indusă de sarcină, în care valorile tensionale cresc în timpul sarcinii, fără ca pacienta să fi avut hipertensiune preexistentă. Aceasta trebuie controlată prin medicație specifică. Desigur, există și situații de diabet gestațional, dar acestea sunt mai rare.

Care sunt riscurile asociate cu sarcinile după vârsta de 35 de ani și ce măsuri se pot lua pentru a le reduce?

Sarcinile după vârsta de 35 de ani reprezintă o temă importantă. Din ce în ce mai multe femei aleg să devină mame doar după 35 de ani, în special în zonele urbane. Acest lucru se datorează vieții moderne, care ne împinge să ne găsim un rol în viață, punând profesia pe primul loc și mai apoi dorința de a deveni părinți. Există și tendința de a ne bucura de viață în tinerețe, iar dorința de a avea copii este uneori amânată. Totuși, biologia reproducerii umane este de așa natură încât specia umană să se reproducă până la vârsta de 35 de ani, nu după.

După 35 de ani, începem să ne confruntăm cu dificultăți precum infertilitatea sau sterilitatea, în funcție de situație. Infertilitatea se referă la incapacitatea unui cuplu de a concepe, astfel o primă problemă a femeilor peste 35 de ani este dificultatea de a obține sarcina în sine.

După vârsta de 35 de ani există o scădere semnificativă a fertilității. În grupul de vârstă 35-37 de ani, șansele de a obține o sarcină scad cu aproape 30%, iar pentru femeile între 39 și 41 de ani, acest procent crește până la aproximativ 83%.

În plus, există și riscul scăderii rezervei ovariene, în care ovarele nu mai au funcționalitatea corespunzătoare. Acest lucru duce la o scădere a calității ovocitelor, iar în acest context, riscurile legate de sarcină sunt mai mari.

Un alt risc este creșterea frecvenței anomaliilor cromozomiale, care pot afecta produsul de concepție – iar riscul este mai mare pe măsură ce vârsta mamei crește.

Și anumite afecțiuni ginecologice, a căror incidență crește odată cu înaintarea în vârstă, precum fibromatoza uterină, polipii, fibroamele și chisturile ovariene, pot afecta capacitatea de a rămâne însărcinată.

Care sunt cele mai frecvente cauze ale infertilității? Pot fi tratate?

Repartizat pe sexe, aș spune că în circa 30% dintre cazuri infertilitatea este cauzată de factori masculini. Într-un procent similar, între 35 și 40%, cauza este feminină. După cum vedem, repartiția pe sexe este aproape egală. Într-un procent de circa 20%, avem de-a face cu infertilitate mixtă, unde pot exista probleme la nivelul ambilor parteneri. În 5% din cazuri discutăm despre infertilitate de cauză idiopatică, un termen medical frumos pentru „nu știm de ce”. Trebuie să identificăm cauza infertilității și să găsim soluții și tratamente pentru aceasta.

Cea mai frecventă cauză la bărbați este legată de oligoastenospermie, adică scăderea numărului și a mobilității spermiilor. Sigur, există și situații mai grave, cum ar fi necrospermia, atunci când practic nu există spermatozoizi viabili.

În ceea ce privește partea feminină, pot exista probleme care țin de rezerva sau calitatea ovocitelor, dar și patologia tubară, care afectează trompele uterine. Apoi discutăm despre patologia uterină – anumite tumori pot deforma cavitatea uterină, afectând șansele obținerii unei sarcini.

Alte cauze sunt genetice sau malformații. Putem avea o structură greșit dezvoltată a organelor genitale interne de la naștere. Sunt foarte multe malformații uterine, care de cele mai multe ori sunt congenitale și care necesită intervenții pentru a putea restabili capacitatea reproductivă a pacientei.