Ce inovații au apărut în domeniul stomatologiei?

Aici au apărut o mulțime de lucruri. Au apărut tratamente de suprafață care fac implanturile foarte rapid integrabile – deși nu toate brandurile, nu toate companiile au aceste tratamente disponibile. Au apărut biomateriale cu care se lucrează mai ușor. Au apărut tehnici prin care poți să recuperezi material din dinții pe care îi extragi și pe care înainte îi aruncai.

Ei bine, nu mai aruncăm dinții. Deloc. Îi pot conserva, pe termen lung, și dacă vreodată vei avea nevoie de volume de os de reconstituit, pot să îi folosesc pentru a extrage dentina din dinții tăi – material care este perfect biocompatibil cu corpul tău.

Procedura este simplă, se termină în șapte-opt minute; cu ajutorul unor râșnițe speciale și a unor tratamente pot să extrag dentină sub formă de particule și să o folosesc pentru a clădi un os. Mi se pare una din inovațiile puternice care au apărut în implantologie. Dentina se păstrează în recipiente ermetice închise, curățate, fără soluții speciale. Se poate păstra pe termen nelimitat.

De exemplu, dentină se găsește, chiar dacă în cantități mici, și în dinți recuperați de la cadavre găsite în situri istorice, de la subiecți morți de mii de ani. Dentina este importantă pentru că are niște molecule-semnal – așa le numim noi în medicină – care ajută la construcția osoasă.

O altă inovație e legată de faptul că atunci când pui un implant se presupune că ai avut un dinte acolo. Ei bine, când ai un dinte pe care nu îl poți recupera și pe care îl consideri pierdut, va trebui să îl extragi. Problema e că atunci când extragi un dinte, extragi și legătura dintelui cu osul. Aceasta se face prin intermediul unor ligamente, iar în momentul în care ai distrus acele ligamente, osul respectiv este privat de o bună parte din sângele care îl menține în viață. Deci ligamentele respective, pe lângă funcția de a lega dintele de os, contribuie și la vascularizația, hrănirea osului.

Ei bine, dacă eu scot un dinte în mod tradițional și aștept să se vindece, pierd os prin privarea lui de hrană. Însă acum pot face altceva, și anume niște extracții care sunt parțiale, adică păstrez, cu bună intenție, un mic fragment din rădăcină, sănătos, tocmai ca să-i conserv nutriția osului. Pot să păstrez cam 15-20% din rădăcină și în spatele acestui fragment să-mi plasez implantul – caz în care nu pierd os.

Mie mi se pare o inovație foarte, foarte valoroasă pentru că dacă scoți un dinte în mod tradițional, te trezești repede de tot, în câteva luni, cu o foarte mare contracție de țesuturi. Se deformează și gingia pentru că există un minus mare și orizontal, și vertical de țesuturi. Atunci, de multe ori, ca să nu te trezești în această situație, lași intenționat un mic fragment de rădăcină înauntru. Tehnica se numește „socket-shield” și este puternic documentată prin articole științifice. A apărut cam de 15 ani și rezultatele observate până acum sunt extraordinare. Ajută pentru că nu mai trebuie să folosești biomateriale pentru reconstituiri sau să faci grefe osoase sau de gingie.

Încă o inovație este chirurgia ghidată. Asociată cu implantarea și încărcarea imediată, face parte dintr-un concept de dinți ficși care pot veni în aceeași zi – „one day implant” este un astfel de concept care folosește aceste inovații digitale. Plasezi implantul în poziție ideală pe un model pe care îl obții prin scanarea pacienților și prin radiografii 3D și toată partea de construcție este făcută de un software. Pe aceasta o transpui în realitate la pacient, prin intermediul unui ghid care te ajută să poziționezi implantul acolo unde l-ai poziționat pe modelul virtual. Apoi, peste implant creez și suprastructurile care să permită reluarea masticației în aceeași zi. Aceasta este, să zicem, o achiziție relativ recentă în domeniul implantologiei.

Aceste implanturi sunt la fel de durabile, însă tehnica nu se potrivește în toate cazurile. Totuși, acolo unde se potrivește, salvează foarte mult timp pentru pacient, iar procedura este benefică, fiind minim invazivă. De exemplu, și tatălui meu, care are peste 80 de ani, i-am făcut implanturi prin această metodă. Nici nu a trebuit să întrerupă medicația, căci ia anticoagulante.

Mai există o inovație apărută de ceva vreme, care ajută la conservarea osului. Se folosesc freze speciale, conice, cu un anumit design, care merg în sensul invers al acelor de ceasornic. Când vorbim de un implant, trebuie să ne gândim și la găuri. Cu aceste freze nu mai extragem material osos, ci îl împingem spre laterale și îl comprimăm. Nici nu mai folosesc alte freze decât acestea care prin pătrundere dilată locul și mă ajută să conserv osul. Merg foarte mult pe conservare.

Cum se va transforma stomatologia în următorii 10-20 de ani?

Există o puternică tendință de a digitaliza, adică de a lua amprente digitale, de a folosi aceste ghiduri care să-ți poziționeze precis implanturile, de a folosi metode de a printa protetic tot felul de componente.

Aici depinde de material și de precizie, pentru că sunt două tehnologii care sunt cumva diferite. Una este printarea, adică crearea unei piese într-o formă tridimensională dintr-un anumit material, dar nu toate materialele pot fi potrivite pentru acest tip de tehnologie. Altă metodă este frezarea, o metodă de substracție, când faci o piesă dintr-un bloc, ca și când ai sculpta. Aici, materialele pot fi mai diverse, însă structurile care se pot crea au o anumită limită. Nu poți să creezi o structură tridimensională foarte complexă prin această metodă, dar poți face o coroniță de exemplu.

În implantologie există aplicații ale Inteligenței Artificiale care au apărut, unde poți alege forme de dinți. Dacă vrei să faci o reabilitare orală care să nu urmeze neapărat un șablon, dacă vrei modele individualizate, poți să imporți anumite forme de dinți care nu sunt standard, dinți care nu sunt perfecți și simetrici, ci au o naturalețe anume.

Și în domeniul biomaterialelor există o tendință din ce în ce mai accentuată de a le folosi cât mai rar, adică de a restrânge aria lor de indicație. De exemplu, eu sunt foarte, foarte interesat în a folosi tehnicile prin care conserv volumele, de exemplu acest „socket-shield” cu extracții parțiale, de aceea îmi place să folosesc dentină provenită de la dinții proprii. Ca material de adiție osoasă, îmi place să folosesc derivații din sânge, pe care îi putem recolta și folosi cu ajutorul unor tehnologii foarte simple, dar eficiente.

Ce presupune această tehnică?

Această tehnică este foarte interesantă pentru că așa pot să reduc volumul de biomateriale provenite de la alte animale sau sintetice – pentru că pe termen lung aceste metode nu sunt atât de fiabile comparativ cu metodele care folosesc material propriu. Sunt situații în care în cazul biomaterialelor pot apărea infecții, pentru că osul care se creează din așa ceva nu este atât de bine apărat natural precum osul nativ. Atunci, aceste riscuri sunt reduse când se folosesc derivați din sângele pacienților.

Tehnica A-PRF (Advanced Platelet Rich Fibrin) este foarte simplă, sângele îl recoltez eu. Se iau câteva eprubete, două, patru, pot fi și 12. Sângele se pune într-o centrifugă specială pentru stratificare. Ceea ce rămâne este un amestec de celule albe și trombocite, împachetate într-o masă de fibrină. Prin definiție, trombocitele și leucocitele sunt făcute să intervină în orice proces inflamator reparator în organism.

Ca o paranteză, omul care a descoperit această putere a derivaților din sânge, pe care l-am cunoscut și eu, e originar din Chile, dar a studiat în Belgia ca să dovedească că tehnica funcționează. El era un mare iubitor de cai. Știm că atunci când calul se lovește la glezne sau pățește ceva la tendoane, are o particularitate de vascularizație acolo și rănile nu se mai vindecă, și de obicei e ucis. Atunci, acest medic lua sânge de la cai și făcea aceste experimente pentru a-i salva.

Sângele trebuie recoltat rapid, în mai puțin de 30 de secunde, iar produsul își păstrează viabilitatea cam patru ore din momentul recoltării. De obicei fac recoltarea până prinde anestezia. Produsul ajută la o vindecare spectaculoasă și rapidă. Nu numai că lucrurile sunt mai rapide, ci și mai lipsite de „zgomot”: te umfli mai puțin, te doare mai puțin, inciziile se închid mai repede.

Până la urmă, vindecarea trebuie privită ca un proces, nu ca un moment în care totul este gata. E un proces lent, care devine și mai lent pe măsură ce trece timpul. În medie, după o extracție, se consideră că procesul de vindecare este închis după opt săptămâni, fără să se mai modifice volumul țesuturilor. Viteza de vindecare, mai ales în primele zile, este mult îmbunătățită prin folosirea acestei tehnici, după un boost inițial. Tipul acesta de tehnică nu are aplicabilitate numai în stomatologie, ci și când ai de a face cu răni, de exemplu tromboflebite, supurări ale pielii când plăgile nu se închid, când ai amputări de membre – atunci plăgile le poți acoperi cu membrane făcute din substanțele acestea.