Ce este virusul HPV și de ce este important să vorbim despre el în România în acest moment?

Virusul HPV (Human Papilloma Virus) reprezintă un grup de peste 200 de tipuri de virusuri care infectează pielea și mucoasele. Unele tipuri de HPV pot provoca veruci (negii), în timp ce altele sunt considerate oncogene (cu potențial cancerigen), fiind asociate în special cu cancerul de col uterin, dar și cu alte tipuri de cancer: anal, penian, de vagin, de vulvă și de orofaringe.

România are una dintre cele mai mari rate de mortalitate din Uniunea Europeană din cauza cancerului de col uterin. Aproximativ 2.000 de femei mor anual în România din cauza acestui tip de cancer, deși este prevenibil și tratabil dacă este depistat la timp.

Vaccinul HPV este o soluție eficientă, dar subutilizată.

Cât de frecvent este HPV-ul și cum se transmite, de fapt? Există mituri populare pe care doriți să le demontați?

HPV-ul (virusul papiloma uman) este extrem de frecvent – este, de fapt, cea mai răspândită infecție virală cu transmitere sexuală la nivel global. În jur de 8 din 10 persoane active sexual vor contracta HPV la un moment dat în viață, chiar dacă nu au simptome.

HPV se transmite prin contact piele-la-piele în timpul activităților sexuale – nu doar prin penetrare vaginală sau anală. Concret:

• Prin sex vaginal, anal sau oral cu o persoană infectată;

• Prin contact genital direct, chiar dacă nu există penetrare;

• Mai rar, prin contact indirect (ex: obiecte contaminate), dar nu este principala cale;
• Femeile și bărbații pot transmite virusul chiar dacă nu au simptome.

Principalele mituri:

Mit: „Dacă nu am simptome, nu am HPV”

Realitate: Majoritatea persoanelor infectate nu au simptome. Virusul poate rămâne „tăcut” în organism ani de zile.

 

Mit: „HPV-ul e semn că partenerul/partenera m-a înșelat”

Realitate: HPV poate rămâne latent în organism mult timp. O persoană se poate infecta, iar virusul să rămână inactiv ani înainte de a produce leziuni.

 

Mit: „HPV-ul este incurabil”

Realitate: În peste 90% din cazuri, sistemul imunitar elimină virusul în mod natural în 1-2 ani. Doar o mică parte din infecții persistă și pot duce la probleme grave.

 

Mit: „Doar femeile trebuie să-și facă griji pentru HPV”

Realitate: Bărbații pot transmite virusul și pot dezvolta cancer de penis, anal sau orofaringian. De aceea, vaccinarea și educația trebuie să vizeze ambele sexe.

 

Mit: „HPV-ul poate fi prevenit prin igienă sau folosirea prezervativului”

Realitate: Prezervativul reduce riscul, dar nu oferă protecție completă, deoarece HPV se poate transmite prin contact cu pielea din afara zonei acoperite.

Care sunt principalele tipuri de HPV și care dintre ele sunt considerate periculoase pentru sănătatea femeilor (și bărbaților)?

Virusul HPV (Human Papilloma Virus) cuprinde peste 200 de tipuri diferite, dintre care aproximativ 40 pot infecta zona genitală. Aceste tipuri se împart în două mari categorii: cu risc scăzut și cu risc ridicat.

HPV-ul cu risc scăzut nu provoacă forme de cancer, însă poate cauza veruci genitale și alte leziuni benigne ale pielii. Cele mai comune tipuri sunt HPV 6 și HPV 11, responsabile de peste 90% dintre cazurile de veruci genitale (condiloame). De asemenea, aceste tulpini pot provoca o afecțiune rară numită papilomatoză respiratorie recurentă. Deși neplăcute, aceste tipuri nu pun viața în pericol.

În schimb, HPV-ul cu risc ridicat este oncogen, ceea ce înseamnă că poate duce la leziuni precanceroase și chiar cancer, mai ales dacă infecția persistă în organism o perioadă lungă de timp. Cele mai periculoase tipuri sunt HPV 16 și HPV 18, responsabile de aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin. Acestea sunt asociate și cu alte forme de cancer: anal (atât la bărbați, cât și la femei), de vagin, de vulvă, penian și orofaringian (care afectează gâtul, amigdalele și limba). Alte tipuri oncogene importante includ HPV 31, 33, 45, 52 și 58, care contribuie la alte 20% din cazurile de cancer cervical. Aceste tulpini sunt incluse în vaccinurile de nouă generație, precum Gardasil 9.

Pentru femei, HPV-ul cu risc ridicat reprezintă principala cauză a cancerului de col uterin, al doilea cel mai frecvent tip de cancer la femeile sub 45 de ani din România. De asemenea, poate duce la apariția de leziuni precanceroase, care pot fi depistate la timp prin testul Babeș-Papanicolau și testul HPV.

Și bărbații sunt expuși riscului, fiind atât purtători, cât și transmițători ai virusului. Aceștia pot dezvolta veruci genitale (cauzate în special de HPV 6 și 11), dar și forme de cancer penian, anal sau orofaringian, în care HPV 16 este cel mai frecvent implicat.

Ce ne puteți spune despre vaccinul anti-HPV? Cât de eficient este și la ce vârstă ar trebui administrat ideal?

Vaccinul anti-HPV este una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție a cancerului disponibile în medicina actuală. El a fost creat pentru a preveni infecțiile cu tipurile de HPV cu risc oncogen ridicat, în special cele responsabile de cancerul de col uterin, dar și de alte forme de cancer genito-anal sau orofaringian.

Conform studiilor, vaccinul este eficient în proporție de peste 90% în prevenirea infecției cu tipurile de HPV împotriva cărora oferă protecție. Acesta nu doar că protejează împotriva leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin, dar reduce și riscul apariției verucilor genitale (cauzate de HPV 6 și 11), precum și al cancerelor anale, vaginale, vulvare, peniene și orofaringiene.

Țările care au implementat programe sistematice de vaccinare, precum Australia, Marea Britanie sau Suedia, au înregistrat o reducere cu peste 80% a infecțiilor cu HPV la fetele vaccinate, dar și o scădere semnificativă a leziunilor precanceroase și a cazurilor de cancer de col uterin.

Vaccinul anti-HPV este cel mai eficient atunci când este administrat între 9 și 14 ani, înainte de începerea vieții sexuale. În acest interval, sistemul imunitar răspunde cel mai bine, iar pentru imunizare sunt necesare doar două doze, administrate la un interval de șase luni.

După vârsta de 15 ani, sau dacă vaccinarea începe mai târziu, sunt necesare trei doze. Deși eficiența rămâne bună și în această etapă, ea poate fi mai redusă dacă persoana a fost deja expusă la unele tipuri de HPV.

Vaccinul poate fi administrat și adulților, până la vârsta de 26 de ani, iar în anumite cazuri, chiar până la 45 de ani, însă beneficiul scade odată cu vârsta și trebuie discutat cu medicul.

Vaccinarea anti-HPV este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a mai multor tipuri de cancer. Ideal, trebuie făcută înainte de contactul cu virusul, adică în copilărie sau adolescență, dar este utilă și la vârste mai mari, cu recomandarea medicului.

Există reacții adverse frecvente? De ce credeți că există încă reticență în rândul părinților privind vaccinarea copiilor lor?

Ca multe alte vaccinuri, și cel anti-HPV poate provoca reacții adverse, însă acestea sunt, în general, ușoare și de scurtă durată. Cele mai frecvente manifestări sunt similare cu cele întâlnite la alte vaccinuri: durere, roșeață sau umflătură la locul injecției, oboseală, dureri de cap, febră ușoară, greață, amețeală sau dureri musculare. Aceste simptome dispar de la sine în câteva zile și nu necesită tratament special.

În cazuri foarte rare pot apărea reacții alergice severe, cum ar fi anafilaxia, dar acestea au fost raportate în mai puțin de un caz la un milion de doze. De asemenea, unii adolescenți pot leșina imediat după vaccin, nu din cauza vaccinului în sine, ci din cauza fricii de ace. Tocmai de aceea se recomandă ca persoana vaccinată să rămână așezată timp de 15 minute după administrare. Concluzia medicilor este că vaccinul anti-HPV este unul dintre cele mai sigure vaccinuri dezvoltate vreodată, fiind monitorizat pe milioane de persoane în zeci de țări.

Cu toate acestea, reticența părinților față de vaccinarea copiilor persistă, alimentată de o combinație de lipsă de informare, frică și prejudecăți. Un prim motiv este absența informațiilor corecte. Mulți părinți nu sunt informați de către medici despre importanța acestui vaccin, iar în România nu există încă o campanie publică de educație suficient de clară și convingătoare.

Un alt obstacol major este asocierea vaccinului cu viața sexuală. Unii părinți presupun, în mod greșit, că vaccinarea ar încuraja promiscuitatea sau că adolescentul își va începe viața sexuală în curând. În realitate, vaccinarea anti-HPV este un act medical de prevenție, fără nicio legătură cu comportamentul sexual.

La toate acestea se adaugă dezinformarea răspândită pe internet. Circulă numeroase mituri și teorii false despre efecte adverse grave, infertilitate sau boli autoimune, toate infirmate științific. Lipsa unei voci oficiale și constante în combaterea acestor informații false agravează problema.

În plus, în unele familii există o teamă generală față de vaccinuri, nu doar față de cel anti-HPV. Este o problemă care ține de încrederea în sistemul medical și în autorități.

Pentru a schimba această percepție este nevoie de educație medicală clară, venită din surse de încredere, medici, școli, autorități, dar și de dialoguri deschise între părinți și medicii de familie. Implicarea societății civile și a liderilor de opinie, de la profesori și preoți, până la influenceri, este esențială. Mai ales trebuie normalizată ideea că protejarea împotriva unui cancer nu are legătură cu rușinea sau sexualitatea, ci cu sănătatea și viața, pe termen lung.