Faţă de anul trecut, operatorii de telefonie mobilă se aşteaptă la o creştere de peste 25% a numărului de SMS-uri trimise de Sărbători. În 2005, de Sărbători, companiile de telefonie au numărat 70 de milioane de SMS-uri. Cifra a consacrat aceste mesaje drept principala cale prin care românii îşi transmit urări. Au apărut şi texte de-a gata pentru cei cu mai puţină inspiraţie. Se găsesc chiar pagini de internet dedicate mesajelor “de-a gata”, însă cea mai folosită metodă este copierea unui mesaj primit.
Şi pentru că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, de Sărbători, tot mai mulţi români se folosesc de mesajele multimedia. Numărul mesajelor multimedia transmise anul trecut de Crăciun a crescut de cinci ori faţă de anul precedent, iar anul acesta operatorii de telefonie mobilă se aşteaptă tot la o creştere semnificativă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!