“În timp, virusul HIV dezvoltă rezistenţă la unul sau mai multe din produsele pe care pacienţii le iau în mod curent, iar eficienţa combinaţiei terapeutice scade“, a declarat, într-o conferinţă de presa, bioinginerul Remus Damian.
Potrivit specialistului, de obicei, pacienţilor care au HIV/SIDA le sunt administrate trei sau mai multe medicamente asociate.
“În momentul în care eficienţa acestora scade, soluţia constă în adăugarea unui nou produs sau înlocuirea produsului care dezvoltă rezistenţă cu un produs nou, dintr-o nouă clasă terapeutică sau cu un produs nou din aceleaşi clase terapeutice deja folosite“, a precizat Remus Damian.
Reprezentanţii companiei producătoare Merck au explicat că noul medicament, Isentress, s-a dovedit eficient în studiile clinice deoarece scade încărcătura virală şi creşte semnificativ imunitatea organismului.
“Medicamentul poate fi uşor adăugat oricărei combinaţii de medicamente prescisă pacientului şi nu are reacţii adverse, având aceeaşi tolerabilitate cu placebo“, a explicat Damian. Compania Merck a creat un program de acces rapid la produs în mod gratuit în lume, iar orice medic care tratează pacienţi HIV/SIDA, inclusiv în România, poate avea acces gratuit la Isentress prin intermediul acestui program.
SIDA este virusul imunodeficienţei umane, iar persoanele infectate cu HIV nu fac obligatoriu boala.
Conform statisticilor, în România sunt înregistraţi aproximativ 7.625 de pacienţi dintre care 6.580 se află sub tratament, 410 dintre aceştia au sub 15 ani, 4.500 au sub 20 de ani, iar restul au peste 20 de ani. În România există aproape 100 de medici care tratează aceşti pacienţi şi sunt opt centre regionale în Bucureşti, Craiova, Timişoara, Târgu Mureş, Cluj, Braşov, Iaşi şi Constanţa. În Bucureşti sunt trataţi 45% dintre pacienţi. Din totalul pacienţilor aflaţi sub tratament, 25% nu mai răspund la tratament.
Trimite articolul
Xnu am cuvinte,dar multumim celor implicati in acest proiect care a durat ceva timp,dar le multumim din inima ca au facut acest efort.