Băieţelul născut joi seară a fost găsit în curtea unei case părăsite de 5 ani de zile. Copilul era învelit într-o cârpă şi băgat într-o sacoşă.
Bebeluşul, născut sănătos-tun, cu o greutate de 4 kilograme, a fost transportat de urgenţă la spital. Medicii spun că suferea de hipotermie. Acum, însă, este în afara oricărui pericol.
Şi mama copilului se află, pentru moment, în spital: s-a chinuit să-l aducă pe lume singură şi riscă să facă septicemie.
Femeia va trebui să le dea explicaţii anchetatorilor, riscând chiar să fie trasă la răspundere pentru tentativă de omor. Bebeluşul va rămâne în grija celor de la Protecţia Copilului, care, la rândul lor, investighează cazul.
Sursa: Protv
Citiți principiile noastre de moderare aici!