Contractul colectiv de munca unic la nivel national a fost semnat de confederatiile sindicale si de patronatele reprezentative la finele anului trecut si publicat, luna trecuta, in Monitorul Oficial.
Acesta prevede ca persoanele care sunt incadrate pe functii pentru care conditia de pregatire este cea de studii superioare trebuie sa fie platite cu un salariu dublu fata de cel minim negociat pe unitatea respectiva.
Concret, daca salariul minim brut de la firma in cauza, de exemplu cel al femeii de serviciu, care este muncitor necalificat, este de 440 de lei, atunci leafa minima care i se poate da lunar unui angajat pe o functie ce necesita studii superioare este de 880 de lei.
Numai ca patronul isi stabileste singur organigrama posturilor si poate, cu cateva exceptii, sa precizeze ca pentru respectivele functii nu sunt necesare studii superioare. Astfel, el angajeaza licentiati pe posturi pentru studii medii, desi, initial, locurile erau pentru studii superioare.
Fisa postului stabileste salariul
Totusi, conform Codului Muncii, contractul individual de munca va cuprinde obligatoriu si o clauza referitoare la functia pe care o ocupa persoana respectiva, ce atributii are pe acel post, adica fisa postului.
„Apreciem ca angajatul va avea dreptul la un salariu corespunzator functiei prestate”, precizeaza Mariana Basuc, inspector general de stat la Inspectia Muncii. Asta nu inseamna ca, in conformitate cu fisa postului realizata de patron, angajatii cu studii superioare nu pot fi incadrati pe posturi care necesita doar studii medii.
Nu acelasi lucru se intampla in cazul persoanelor cu studii medii care vor sa se angajeze pe posturi care necesita studii superioare. „Angajarea unei persoane pe o functie pentru care nu se prezinta dovada pregatirii profesionale corespunzatoare poate atrage dupa sine nulitatea raporturilor de munca”, adauga Mariana Basuc.
Perioada de proba pentru absolventi
Pe de alta parte, Vasile Ionescu, consilier in cadrul Ministerului Muncii, spune ca angajatorii nu sunt obligati sa incadreze din prima absolventii de facultate pe posturi corespunzatoare, „ei pot fi tinuti o perioada in probe pe posturi cu studii medii”.
Potrivit ministrului muncii Gheorghe Barbu, patronii sunt obligati sa aplice retroactiv prevederile contractului, chiar daca ei au fost informati abia la sfarsitul lunii ianuarie.
Organigrama firmei se poate modifica
Studii superioare sau medii sunt considerate elemente prea amanuntite la stabilirea unui salariu la nivel national, spune Matei Paun, analist economic la Bac Investment. „In principiu nu este rau sa fie un salariu minim. Nu stiu daca este bine sa se intre in asemenea amanunte: daca are studii superioare sau daca nu, ce tip de functie ocupa. Eu am impresia ca e o decizie populista, de imagine. Nu vad cum o sa aiba efect real”, spune analistul.
El spune ca nu este nimic mai usor decat sa schimbi pozitiile si organigrama unei firme. In plus, Matei Paun spune ca majoritatea economiei Romaniei nu e reprezentata de patronate si sindicate.
Fiscalitatea este exagerata
Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata, Liviu Voinea, considera ca aplicarea contractului este un cost in crestere pentru angajator. „Statul ar trebui sa umble la fiscalitate, sa reduca foarte mult CAS-ul daca isi doreste sa creasca veniturile si nivelul de trai al populatiei”, spune Liviu Voinea.
El atrage atentia ca exista problema fragmentarii de pe piata muncii si anume faptul ca absolvirea unei facultati nu garanteaza neaparat accesul la un job superior. Voinea mai spune ca salariul minim exista in 20 din 27 de tari UE: „Si in Germania, care nu este printre cele sapte, este reglementat prin contractul colectiv. Un alt risc al salariului minim este componenta inflationista clara”.
Traseul de la salariul brut la cel net (lei)
Salariul brut ……………………………………………………..880
Contributia la Fondul de Sanatate ………………….-84
Somaj ……………………………………………………………..-9
Asigurari Sociale …………………………………………….-57
Impozit …………………………………………………………….-77
Salariul net ………………………………………………………653
Trimite articolul
XCa orice lucru care se face in tara asta, si aceste reglementari sint relative si interpretabile. Pina la urma cred ca sintem chiar incapabili sa facem ceva ca lumea, care sa fie clar, concis si fara sa lase loc de interpretari si “portite”. Tara tuturor posibilitatilor nu este SUA, dragi concetateni, ci ROMANIA!
ai dreptate
Ceea ce se intimpla e de toata jena!! In momentul de fata in Romania exista pe putin 3 (TREI) salarii minime pe economie: unul stabilit de Guvern,unul de contractul colectiv de munca la nivel national si unul de contractul colectiv de munca la nivel de ramura… Nici ITM-ul habar nu are care este cel corect !!! Codul Muncii spune ca acest salariu minim pe economie este stabilit prin hotarire de guvern, dar tot acel cod spune ca un contract colectiv de munca nu poate avea clauze inferioare contractului la nivel superior (ramura; national)…Poate cineva sa faca ordine si sa sesize imbecilitatea ??? ALO ITM, SE AUDE????
Este salutara aceasta lege dar pentru evitarea neintelegerilor ar trebui sa se faca o lista oficiala a functiilor care necesita studii superioare ca pregatire.atunci ar exista o finalitate a acestei legi, altfel o sa ne intalnim cu situatii tragicomice cand pe aceeasi functie o firma va solicita studii superioare, iar alta nu dar va angaja totusi personal cu studii superioare, data fiind piata muncii actuala.