Este cea mai importantă decizie care priveşte direct securitatea României, din cele adoptate ieri la summitul de la Bucureşti.
Secretarul general al NATO, JAAP de Hoop Scheffer, dă ca sigur un al treilea amplasament al scutului antirachetă în Europa. El a declarat că NATO va analiza, anul viitor, amplasarea acestui scut, care să acopere şi zonele Alianţei care nu erau protejate prin proiectul american: România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. De Hoop Scheffer nu a precizat însă unde se va afla acesta şi cine va suporta cheltuielile. Preşedintele Traian Băsescu a sugerat că scutul ar putea fi amplasat pe teritoriul ţării noastre.
“Consiliul a hotărât ca sistemul de apărare antirachetă să aibă o acoperire cuprinzătoare, să fie o acoperire a întregului teritoriu al Alianţei, iar NATO îşi asumă crearea unui scut antirachetă complementar pentru statele care nu sunt protejate de sistemul antirachetă american“, a precizat şeful statului român, după întrevederea Consiliului Alianţei Nord-Atlantice. Băsescu a detaliat că România îşi aduce o contribuţie importantă, cu aproape toată suprafaţa ei ce va trebui acoperită de scutul complementar.
SUA şi Cehia au anunţat ieri încheierea negocierilor pentru facilităţile americane antirachetă din Cehia, ministrul ceh de Externe spunând că acordul oficial ar putea fi semnat la începutul lunii mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!