Emil Boc a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de premier. El are la dispoziţie 10 zile să-şi aleagă echipa de miniştri şi să se prezinte în faţa Parlamentului.
Şapte drumuri naţionale sunt în continuare blocate, joi dimineaţă, din cauza zăpezii, în judeţele Buzău, Vrancea, Tulcea, Galaţi şi Brăila, iar aeroporturile din Iaşi şi Suceava sunt închise, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
CNN va difuza sâmbătă, în premieră, emisiunea "Toamna schimbării: România", care conţine un documentar de o jumătate de oră despre prăbuşirea regimului comunist şi transmisiuni în direct din Bucureşti, precum şi o serie de poveşti, cum este aceea a Casei Poporului sau cea a orfelinatelor româneşti.
FMI va livra României următoarea tranşă "cel mai probabil în luna februarie", în condiţiile în care misiunea va reveni la Bucureşti în ianuarie, a declarat miercuri şeful delegaţiei Fondului, Jeffrey Franks, după întâlnirea cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR).
Senatorii au adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, bugetul pe anul viitor al acestei Camere. Pentru bugetul Senatului s-au exprimat în favoare 59 de voturi.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat miercuri că exclude varianta formării unei majorităţi PNL-PSD-UDMR, şi că el crede că Executivul va fi format în jurul PDL şi UDMR, iar în acest moment întrebarea este dacă şi PNL va adera la această soluţie.
Preşedintele Traian Băsescu a fost validat miercuri de CCR pentru un nou mandat, el declarând că la 6 decembrie, o parte din români i-au acordat sprijinul lor, alţii i-au dat o lecţie, însă va fi preşedintele tuturor.
O autocisternă încărcată cu azot lichid refrigerat s-a răsturnat, în judeţul Gorj, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, iar o ambulanţă nu a mai putut să-şi continue cursa, rămânând blocată în zăpadă la Târgu-Cărbuneşti, transmite corespondentul NewsIn.
Şase drumuri naţionale şi Autostrada Soarelui sunt închise, din cauza condiţiilor meteo, iar în judeţul GAlaţi autorităţile au impus restricţii de circulaţie pe toate DN până la ora 12.00, potrivit Centrului Infotrafic.
Premierul desemnat Liviu Negoiţă a anunţat miercuri că şi-a depus mandatul încă din cursul zilei de marţi, motivând că astfel negocierile purtate de PDL şi cele de la Cotroceni pentru formarea unui Guvern să nu aibă "vreun impediment" care să ţină de persoana sa.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la mai multe spectacole.
Eveniment
Un șofer și pasagera sa au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de semafor pe Calea Martirilor.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, un proiect esențial pentru asigurarea capacității de depozitare a deșeurilor din județ în condiții conforme cu standardele de mediu.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați luni de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane.
1
Ştiri din Timiș
Enigma Plant are rădăcini adânci în tradiția remediilor naturale - brandul activează din 2002, inițial concentrându-se pe plante medicinale precum mușeţel, soc, vâsc, urzică, sunătoare sau rostopască. Pe parcurs, compania a evoluat, combinând moștenirea naturistă cu dezvoltările contemporane în nutriţie și suplimentare, adoptând un model orientat spre sănătate holistică și bunăstare.
Eveniment
Aproape 400 de kilograme de artificii și alte materiale pirotehnice interzise au fost descoperite de polițiști la o firmă din Timișoara, în urma unui control desfășurat pe Aleea Aviatorilor, chiar înainte de finalul anului.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a înregistrat progrese semnificative anul acesta în implementarea proiectului european Land4Climate, consolidând cadrul necesar pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri publice și private din bazinul râului Timiș.
Ştiri din Timiș
Cardul de credit poate fi un instrument financiar de mare ajutor atunci când este folosit cu responsabilitate și seriozitate. Uneori însă, ispitele la cumpărături pot fi mari, iar dorințele utilizatorilor scapă de sub control. Deși există o serie de avantaje pe care le aduce linia de credit, este important însă să se respecte anumite reguli în utilizarea acesteia.
2