Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) acuză Ministerul Educației că noile criterii propuse pentru bursele școlare, aplicabile din anul școlar 2025-2026, „distrug echitatea și penalizează elevii, în loc să îi sprijine”. Organizația cere Guvernului să revină asupra Legii 141/2025 și asupra noii metodologii, adoptând regulile valabile anul trecut.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a subliniat că România îşi menţine sprijinul ferm pentru Ucraina şi nu va ceda presiunilor sau propagandei promovate de partidele apropiate de Moscova. Oficialul român a participat, duminică, la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a Ucrainei, potrivit News.ro.
Premierul Ilie Bolojan se află sâmbătă în Republica Moldova. În cadrul vizitei sale, acesta a afirmat că România și Moldova vor continua să construiască noi punți de legătură, așa cum este firesc între state care împărtășesc aceeași limbă, istorie și valori. El a subliniat totodată că România rămâne un partener ferm al drumului european al Republicii Moldova, oferindu-i sprijin prin expertiza și experiența acumulate în anii de apartenență la Uniunea Europeană, potrivit HotNews.
Ziua de marți, 19 august, a adus noi manifestații din partea studenților, în contextul aplicării legii 141/2025, care modifică sistemul de burse și alte facilități. După o dezbatere cu ministrul Educației, Daniel David, organizată la Universitatea de Vest în cadrul Forumului Național al Organizațiilor Studențești din România, tinerii au ieșit din nou în stradă, protestând în Piața Victoriei și apoi la granița de la Nădlac.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 24 octombrie
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.

Capitală Culturală

Sunetul trandafirului: Francesco Filidei își pezintă muzica printre picturile lui Fikl
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.

Capitală Culturală

Noiembrie „patronat” de Freddie Mercury și Sfânta Cecilia, la Opera din Timișoara
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Un nou centru de formare profesională a fost amenajat la Casa Maghiară din Timișoara
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.

Ştiri din Timiș

Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.

Ştiri din Timiș

Cote adiționale la impozit și în 2027. Primăria așteaptă sugestiile cetățenilor
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor. 3

Eveniment

Un mort și patru răniți după un atac armat în două localități din apropierea Parisului
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.