Prima ieftinire a combustibililor din acest an a fost operată joi dimineaţa. La pompe, şoferii au avut surpriza de a vedea preţuri mai mici cu până la 7 bani pe litru de carburant.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea legii parteneriatului public privat. Potrivit şefului statului, documentul nu este clar, iar condiţiile de reziliere a contractelor sunt şi ele ambigue. Dar cea mai mare nemulţumire a preşedintelui este faptul că prin actul normativ se asigură atribuirea de contracte fără licitaţii.
Curtea Constituțională va dezbate, vineri, sesizarea Partidului Democrat Liberal referitoare la proiectul legii descentralizării, adoptată în toamna anului trecut, atunci când Guvernul și-a asumat răspunderea.
George Becali a fost transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru a fi supus unor serii de investigații medicale. Săptămâna trecută, avocații lui Becali au depus o cerere pentru eliberarea sa din închisoare pe motive medicale. Becali acuza o afecțiune veche la coloană, ce nu a mai fost tratată de când a fost încarcerat.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu exclude varianta în care să susțină organizarea unui referendum de revizuire a Constituţiei la alegerile prezidenţiale din acest an în condiţiile unui cvorum legal de 50 de procente.
Federaţia Sinidicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) avertizează că salariile profesorilor vor întârzia o săptămână, luna aceasta. Sindicaliştii spun că Ministerul Finanţelor a emis un ordin cu noi măsuri bugetar-fiscale, care nu vor putea fi puse în aplicare încă, ceea ce va bloca virarea lefurilor dascălilor.
Ceaţa pare că a pus stăpânire pe România. De câteva zile drumurile din ţară sunt un obstacol pentru şoferi din cauza vizibilităţii reduse, iar pe aeroporturi pasagerii aşteaptă să se îmbarce în cursele întârziate sau amânate.
DNA a cerut Curții de Apel București strămutarea dosarului în care fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, este judecat pentru abuz în serviciu, după ce judecătorul i-a făcut reproşuri procurorului şi după ce un avocat a confundat prejudiciul cu creanţa, context în care s-a dispus o expertiză greşită.
Ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a anunțat că România va deschide birouri de promovare turistică în Bruxelles, Tel Aviv și Tokyo și va renunța la activitatea din Paris.
Fostul portar Silviu Lung a fost rănit într-un accident de mașină, miercuri, în localitatea Radovani din județul Dolj. În urma accidentului o persoană a murit și alte două au fost rănite.
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit