În jur de 5.000 de copii din România sunt bolnavi de cancer, iar 400-500 de noi cazuri sunt diagnosticate anual, estimează autoritățile, care nu au, însă, o evidență exactă. Potrivit medicilor consultați de HotNews.ro, au nevoie de radioterapie un sfert dintre copiii nou diagnosticați, dar și o parte dintre copiii diagnosticați cu mai mult timp în urmă, care au recăderi. Cu toate acestea, niciun spital de stat nu poate face radioterapie pentru copiii mai mici de 10-14 ani, care nu stau nemișcați și au nevoie de o procedură specială.