Potrivit noii legi a pensiilor, oficializată recent și care se va aplica anul viitor, vârsta standard de pensionare pentru femei crește de la 63 de ani, cât este stabilită de legislația actuală. Astfel, vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. În cazul femeilor, creșterea vârstei standard de pensionare va avea loc treptat, până în 2035.
La data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Evenimentul a fost iniţiat prin „Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, adoptată la New York, la 31 octombrie 2003. România a semnat Convenţia în decembrie 2003, la Merida. Aceasta marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.
Ministerul Sănătății a anunțat marți seară că, la nivel național, sunt aproape 2.000 de cazuri de rujeolă, în 29 de județe. Sunt mulți copii spitalizați, atât pe secțiile de infecțioase, cât și pe cele pediatrice iar acest lucru a determinat autoritățile să declare epidemie de rujeolă. Și rata de vaccinare cu prima doză ROR este mică în România, 78%.
Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL organizează, luni, miting de protest la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti. Printre motive se regăsesc neplata integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială, precum şi lipsa resurselor materiale necesare funcţionării, în condiţii normale, a activităţii instanţelor judecătoreşti.
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Eveniment
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.