Există un proiect potrivit căruia un grup format din patru sau cinci parlamentari liberali ar urma să demisioneze, să se înscrie în Partidul Popular Creştin Democrat, pentru ca apoi să poată adera la Partidul Democrat, în perspectiva unei fuziuni între PPCD şi PD.
Cei trei marinari români răpiţi de piraţi în apele Somaliei au fost eliberaţi, în această dimineaţă, împreună cu toţi membrii echipajului navei San Carlos sub pavilion maltez.
Autorităţile locale din mai toate judeţele ţării sunt în alertă, după ce meteorologii au anunţat că, la acest sfârşit de săptămână vine iarna. Drumarii de peste tot au luat în serios avertismentele şi au început pregătirile pentru a face faţă primei ninsori.
Dascalii au iesit din nou invingatori in razboiul cu Ministerul Educatiei. Ei au avut pana la urma castig de cauza. Tribunalul Bucuresti a amanat sentinta in acest proces, iar dosarul urmeaza sa fie judecat de Curtea Constitutionala.
Tribunalul Bucuresti a hotarat sa suspende si sa transfere cazul grevei profesorilor catre Curtea Constitutionala, intrucat sindicatele din invatamant au invocat motive de incalcare a constitutiei prin legea conflictului de munca. In aceste conditii, greva poate continua.
Profesorii au primit decizia justiţiei în stradă. Mii de cadre didactice au venit din toate colţurile ţării şi sunt deja de peste 4 ore în Capitală, la Palatul Parlamentului.
Banca Comercială Română va întrerupe mâine seara funcţionarea sistemului informatic care gestionează operaţiunile prin carduri.
La uzina braşoveană vor fi disponibilizaţi peste 1400 de angajaţi. Fiecare disponibilizat de la uzina Tractorul va primi câte 150 de milioane de lei vechi.
Judecătorii Curţii Constituţionale se află în conflict de interese, acuză liberalii, care intenţionează să propună un proiect de lege pentru reglementarea acestei situaţii.

România

Forma actuală a Legii salarizării, respinsă la Bruxelles. România riscă 770 de milioane de euro din PNRR
Negocierile dintre reprezentanții României și Comisia Europeană privind noua Lege a salarizării s-au încheiat fără un acord. Bruxelles-ul nu acceptă, în forma actuală, proiectul prezentat de miniștrii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, iar România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR dacă jalonul privind reforma salarizării nu este îndeplinit.

Ştiri din Timiș

Gaiță îl atacă pe Fritz, dar PNL Timiș îl lasă pe cont propriu. „Poziția oficială a partidului e una singură”
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, l-a criticat dur pe Dominic Fritz, în contextul deciziei CCR privind Legea integrității și al situației juridice a primarului Timișoarei. La o zi după, PNL Timiș a transmis un nou comunicat în care precizează că opiniile exprimate pe conturile personale de persoane care ocupă temporar funcții în structurile filialei nu reprezintă poziția partidului. 5

Eveniment

Au furat 90.000 de lire sterline dându-se polițiști antidrog. Patru persoane cercetate, două reținute pentru 30 de zile
Doi bărbați sunt în arest preventiv, iar alte două persoane sunt cercetate după o tâlhărie spectaculoasă comisă în Orțișoara. Suspecții ar fi oprit o autoutilitară pretinzând că sunt polițiști antidrog și ar fi furat 90.000 de lire sterline. 1

Ştiri din Timiș

Nu doar trenurile întârzie la CFR. Asfaltările primăriei din zona Gării de Nord, date peste cap de lucrările la calea ferată
Asfaltările de pe bulevardul Republicii, între Dragalina și pasajul Jiul, riscă să nu fie gata până la începutul școlii. Lucrările CFR, care întârzie intervenția municipalității pe celălalt sens, dau peste cap calendarul de intervenții, se plânge viceprimarul Ruben Lațcău. 1

Turism

Timișul pierde teren în turism. Mai puțini turiști români în prima jumătate a anului
Timișul a coborât un loc în clasamentul județelor preferate de turiștii români, după ce numărul sosirilor în structurile de cazare a scăzut cu aproape 13% în primele șase luni din 2026. Peste 103.000 de turiști români au fost înregistrați în județ, cu peste 15.000 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea este aproape de două ori mai mare decât media națională. 1

Ştiri din Timiș

După un contract reziliat și o licitație anulată, primăria caută din nou constructor pentru creșa din Lipovei
Primăria Timișoara relansează licitația pentru creșa de pe strada Ion Ionescu de la Brad, după ce toate cele patru oferte depuse la precedenta procedură au fost declarate neconforme. Investiția este estimată la peste 7,5 milioane de lei. UPDATE. Drept la replică BTTC-Construct 2

România

Un medic rezident de 28 de ani s-a sinucis la Spitalul Universitar din București
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit astăzi, 19 august, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Universitar de Urgență București, potrivit Agerpres. Unitatea medicală a confirmat decesul și a precizat că tânărul desfășura un stagiu de pregătire în cadrul spitalului.

România

Admiterea separată la liceu din 2027 ar putea fi amânată. Două proiecte de lege, depuse în Parlament, propun amânarea cu doi, respectiv patru ani
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici