Sute de persoane care locuiesc în judeţul Suceava nu îşi pot lua înapoi terenurile pe care le-au deţinut în zona de graniţă, pentru că actele de proprietate se află la autorităţile ucrainene.
Medicul Naum Ciomu poate răspunde penal pentru eroarea chirurgicală pe care a comis-o.
Gardienii Penitenciarului Rahova au găsit asupra lui Omar Hayssam un telefon mobil.
Ministerul Justiţiei a retransmis astăzi Camerei Deputaţilor cererea de efectuare a unor percheziţii la imobilele deţinute de familia lui Adrian Năstase.
Sorin Roşca Stănescu s-a prezentat astăzi la Parchetul General. Jurnalistul a declarat însă că anchetatorii nu i-au putut prezenta acuzaţiile care îl transformă din martor în învinuit, în dosarul Rompetrol.
Grupul parlamentar liberal a depus azi un denunţ, la Parchetul General, prin care a semnalat că Adrian Năstase a comis abuz în serviciu, când a votat în Biroul Permanent împotriva efectuării de percheziţii la două dintre casele sale.
Magistraţii Curţii Supreme au decis să menţină sechestrul asupra bunurilor lui Dan Ioan Popescu. Hotărârea poate fi atacată cu recus în 5 zile.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a aprobat componenţa Consiliului care conduce Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Ambasada SUA în România a donat 21 de mii de dolari Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti.
Investiţi în România. Acesta a fost mesajul preşedintelui Băsescu pentru oamenii de afaceri din Qatar, unde şeful statului este într-o vizită oficială.
Azi în Timișoara
Miercuri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau la un recital de orgă.
Ştiri din Timiș
Ilie Bolojan critică public decizia Curții Constituționale care ar putea duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz, vorbește despre „vendete politice” și avertizează asupra riscului ca România să piardă bani și credibilitate. În același timp, însă, în cadrul ședinței PNL Timiș de luni, chiar în ziua în care CCR a validat controversata prevedere din Legea integrității, liderul liberalilor le-a cerut colegilor din organizația județeană să înceapă să caute „cei mai buni candidați” pentru Primăria Timișoara.
Ştiri din Timiș
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, lansează un avertisment dur în contextul controverselor generate de modificările aduse Legii integrității și de efectele acestora asupra situației juridice a primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
1
România
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, anunță că va redacta o opinie separată în cazul amendamentului la Legea integrității care ar putea avea efecte asupra mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Judecătoarea CCR spune că va explica de ce consideră prevederea neconstituțională și afirmă că „nu poate argumenta în sens contrar”.
Eveniment
Operațiune de amploare în Timișoara și localitățile periurbane, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de furturi calificate prin violare de domiciliu. Polițiștii au efectuat 16 percheziții domiciliare, iar prejudiciul estimat în cauză depășește 900.000 de euro. Printre persoanele vătămate se află medici, politicieni și alte persoane publice din Timișoara.
Turism
O vacanță poate veni cu cheltuieli pe care turiștii nu le includ întotdeauna în bugetul inițial. De la schimbul valutar făcut în grabă și la un curs mai puțin avantajos, până la probleme medicale sau intervenții auto neprevăzute, astfel de situații pot pune presiune pe buget.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat marți după decizia Curții Constituționale privind Legea integrității, afirmând că așteaptă motivarea CCR pentru a înțelege argumentele care au stat la baza hotărârii. Șeful statului susține că își menține opinia potrivit căreia argumentele din sesizarea de neconstituționalitate au fost „foarte solide”
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz s-a produs marți după-amiază, pe DJ 592, în localitatea Chevereșu Mare. Două persoane au fost rănite, iar una dintre victime, un bărbat, nu a putut fi resuscitat de echipajele medicale.