Deputatul PSD Victor Ponta a declarat azi, la Tg. Jiu, că nevalidarea referendumului pentru votul uninominal va face ca şi la următoarele alegeri să se voteze tot pe liste.
Prezenţa la alegerile europarlamentare, ora 19: 27,29 % dintre alegători au mers la urne, a transmis BEC. 23, 01% - mediul urban, 33, 20 % - mediul rural.
Dublă premieră în România: euroalegeri şi vot pentru refendumul privind votul uninominal.
Ultimele alegeri pentru cele 732 de locuri din Parlamentul European au avut loc in iunie 2004 iar prezenta la vot in cele 25 de tari UE a oscilat intre apatie maxima si participare masiva.
Aproximativ 200 de români au votat până la ora 13.00 în Italia, în cadrul alegerilor pentru care Ministerul de Externe a trimis câte 29.000 de buletine de vot.
Viaţa de europarlamentar nu se compară cu cea de ales în Legislativul României.
Democraţii ar câştiga detaşat euroalegerile cu aproape 40%, fiind urmaţi de PSD, cu aproape jumătate din voturile PD şi de PNL cu 13%, următoarele clasate fiind PNG şi PLD cu 7%, respectiv 6%.
Biroul Electoral Central a anunţat rezultatele votului în cadrul scrutinului pentru alegerea europarlamentarilor.
Cât de costisitor este un parlamentar european? Am încercat să aflăm cât încasează un eurodeputat român şi am văzut că anual îi trec prin contabilitate zeci de mii de euro. Consumul însă este şi mai mare, dacă luăm în calcul şi celelalte cheltuieli decât cele bază.
Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat după votare că politicienii ar trebui să se ocupe de problemele importante pentru români.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.
Mapamond
Patru membri ai aceleiași familii au fost găsiți morți în Liechtenstein, într-un caz considerat neobișnuit de autorități. Un bărbat de 41 de ani a fost descoperit pe malul Rinului, iar ulterior părinții și sora sa au fost găsiți decedați într-un apartament din Vaduz. Poliția așteaptă rezultatele autopsiilor pentru a stabili cauza deceselor.
România
Două avioane F-16 au fost ridicate de la Baza 86 Fetești, în noaptea de 25 spre 26 decembrie, pentru a monitoriza spațiul aerian din nordul județului Tulcea, după atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Populația a fost avertizată prin RO-Alert, însă MApN a precizat că nu au existat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României.
1
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1