Omul din sobă

Prin oraşul zgomotos umblă coşarul. O siluetă desprinsă parcă din alte timpuri se încăpăţânează să “zgârie” şablonul cotidian. Asta-i soarta omului cu frânghia, peria şi bila de metal în spate. Dar dincolo de aparenţa mâinilor negre de funingine se ascund o minte ageră şi un suflet nobil. Şi mult umor, în ciuda necazurilor pe care le are Stan Dănuţ Cristinel. Dar, oare, mai poate el să se plângă de necazuri? Tocmai el, omul cu norocul…

Mic de statură, cu o figură mai degrabă de copil, pus pe şotii, degajat, îmbrăcat într-o salopetă albastră, cu o căciulă pe cap. Aşa l-am cunoscut, îmbarcat într-o Dacie “milenară”, cu “instalaţie de dezaburire manuală”, adică dai cu “şpaclul” pe geamuri, să înlături gheaţa din interior. Asta e maşina de serviciu. A unui prieten.

Ajungem pe o străduţă înzăpezită, pe lângă podul Constanţa, la un client. Se urcă anevoie coşarul pe acoperişul plin de omăt şi începe să cureţe “turnul”. Din câteva aruncări de bilă, hornul parcă răsuflă uşurat şi vezi fumul gros cum inundă aerul sticlos de rece al dimineţii.

Boieri şi săraci

La un ceai cald, într-o “bombă” de pe şoseaua Chitilei, stăm la taifas, înconjuraţi, de data asta, de fumul de ţigară. Povestea hornarului a început de când era un copilandru. Are experienţă, nu glumă, după 15 ani de când umblă pe acoperişurile caselor. Case de miniştri, dar şi de oameni simpli. Ce miniştri? “Ăla al Finanţelor”, un exemplu. Atât, mai mult nu zice. Nu dă nume, doar sunt clientii lui “de bază”, râde băiatul. “Prin multe case mari am fost”. În toată ţara. Pe unde sunt fumuri. Şi sunt tot mai multe, că se tot fac case la curte.

Ba a primit la un moment dat ofertă şi din Germania, să facă un şemineu. E şi sobar Dănuţ, nu numai coşar. Meserii înrudite, zice el. Tariful? Porneşte de la 50 de lei pentru o simplă curăţare de coş şi ajunge până la 700 de lei la o sobă făcută de la zero. Una dintre specialităţile sale e lejanca. O sobă ca un pat, pe care poţi să dormi.

Coşuri şi coşuri…

Nu există şcoală de coşari. Nici măcar în nomenclatorul de meserii nu mai sunt trecuţi oamenii fumului. A învăţat totul de la un meşter bătrân. Pe vremuri, hornurile se curăţau cu naftalină, coji de cartofi ori sare. Azi, pe lângă tradiţionala perie, mai sunt folosite şi substanţe chimice pentru “deparazitarea” coşurilor.

Că dai la o parte funinginea de la sobele pe lemne, înfundate, e una. Dar s-a crucit omul nostru când s-a dus pe la case cu încălzire pe gaze. A găsit în burlan chiar şi sticle de vin. Sau altă dandana. Ăia care au ridicat casa boierească au pus tablă chiar şi peste “gura” de evacuare a fumului, că nu-şi explicau proprietarii, după aia, de ce le intră fumul în odăi. “Văd oameni care nu au grijă de viaţa lor. La alţii am găsit instalaţii electrice lipite de coş sau mai multe sobe din locuinţă care scot fum pe acelaşi coş”, constată bărbatul că mulţi nu ţin seama de nişte reguli care pentru el au devenit ca o Biblie.

Chemat să împartă norocul

A primit telefon de la clienţii săi chiar pe 1 ianuarie. S-a dus acolo meseriaşul. Nu era vorba de vreo reparaţie. “M-au chemat numai ca să le intre coşarul în casă, în prima zi din an, să aibă noroc tot anul”. Când merge pe stradă, fără maşină, se trezeşte că îi mai ciupeşte careva din perie câte un fir. Tot pentru şansă.

Îşi aşteaptă coşarul

Dar uite că nea Dan o fi împărţit atât de mult norocul, că lui nu i-a mai rămas nimic, măcar un firicel. Visul său e sa aibă o bucăţică de pământ, oriunde, pe care să ridice o căsuţă, pentru el şi familia lui. Familie grea, cu patru copii. “Normele astea europene spun că pentru fiecare găină trebuie să fie patru metri pătraţi de teren, ca să se simtă pasărea în largul ei. Asta vreau şi eu pentru copiii mei, câte patru metri pătraţi de casă pentru fiecare”, e plastic în exprimare omul plin de funingine.

El, care stă de ani buni cu chirie într-o magherniţă de pe şoseaua Chitilei. Cum munceşte pe cont propriu, nici carte de muncă nu are, aşa că de un împrumut la bancă nu poate fi vorba. Uite aşa e cu Dănuţ, coşarul care îşi aşteaptă… coşarul.
Dan Gheorghe