Una dintre ele este „Dâmbul lui Gâf”, care a apărut deja şi pe portaluri interzise minorilor, din cauza „conţinutului explicit” la care se face referire în promovarea lui. Pentru că este un dâmb „de gâfâit”, un deal unde localnicii mergeau cu femeile care nu le erau neapărat soţii. Primarul localităţii Horea, Corneliu Olar, ca orice alt sătean de acolo, a aflat de lucrul acesta de mic, şi, mărindu-se el, şi în ani, şi în funcţii, l-a folosit şi pentru… promovarea turismului în zonă. Şi s-a ajuns să se scrie despre acest obiectiv turistic inedit până şi în New York Times!
Primii curioşi nu au întârziat să apară în Horea, venind chiar şi din alte ţări şi continente, pentru a vedea „cum stă treaba cu sexul în aer liber” în Munţii Apuseni, acolo unde consiliul local se îngrijise de „amenajarea” dealului gâfâielii, plasând şi un telefon pe copac, în caz că întârzie mândruţa, cu o pălărie din şindrilă, “clopul cu sunet”, cum spune primarul, linia fierbinte, apoi un casetofon, tot pe un copac, pentru a ajuta la crearea unui mediu plăcut, precum şi “joampa fericirii” – un loc mai drept pe coastă, cu o saltea din muşchi. Tot primarul se laudă: “avem şi două inele din tufă de alun nivelul care trebuie, se pot folosi alunii şi pentru bici sau ca nuieluşe”. Hâtru, nu-i aşa?
Trebuie s-ai mare grijă cu omul ăsta, cu Corneliu Olar, de-ţi vine şi doarme în bătătură, că nu ştii ce gânduri îi trec prin cap peste noapte, între un somn blând şi unul puţintel mai agitat, şi dimineaţa te trezeşti că ai centrală atomică racordată la bucătărie şi-ţi duc delfinii ziarul de dimineaţă la pat. Nu ştiu ce somn trebuie să aibă un om ca el care face ziua ce visează noaptea dar ştiu că în Horea şi-au tras sătenii şi heliport, se poate veni la lucru cu elicopterul şi, cine ştie, poate or să apară şi submarine în apele repezi de pe valea Albacului.
Heliportul din Horea este o pistă de aterizare de 15 pe 15 metri care are inscripţionată litera H, mare, pe ea, să vadă helicopterul, ozeneul sau ce-o mai fi, care e dornic să ajungă în comună, unde să tragă. Ozenautul nu trebuie decât să sune la primărie, se apasă pe bumb şi se aprind luminile, se aterizează şi… circuitul turistic poate începe! Deja au venit vreo 10 elicoptere, până acum – spun sătenii. Şi, revenind la lucruri mai serioase, de heliportul din Horea ştiu şi SMURD-ul, şi aviaţia civilă – asta pentru cazul că ar fi nevoie de el.
În localitatea de 2300 de locuitori s-au creat şi primele hipo-taxiuri, în 2005 – cu un telefon la consiliul local, fiecare îşi putea rezerva căruţa cu cai spre ce culme muntoasă din apropiere dorea, transportul incluzând, la dorinţă, şi un mic taraf de lăutari, care să înlocuiască un eventual casetofon de la taxiurile obişnuite.
În turul de localitate pe care îl facem pe înserat cu primarul Olar ajungem şi la primărie, unde trebuia să mai existe o minunăţie, că altfel nu se putea! Aşa că dăm de clădirea care are, pe post de gard, opere naive în lemn care îi înfăţişează pe „înaintaşii locului şi ai zonei” – toţi, morţi, ne asigură primarul. Asta aşa, ca să nu fie supărare cine a apărut şi cine nu. Dar motivele de uimire încă nu s-au terminat, pentru că în afară de oficiala tăbliţă albastră cu „Judeţul Alba. Primăria Comunei Horea” dăm şi de o poartă masivă de lemn – şi cum să fie altfel, în ţara lemnului – pe care scrie „Casa Albă din Horea, Biroul oval”. Drept e că e şi cârmit câta rotunjor peretele de la biroul primarului, că dacă a vrut omul birou oval, de ce să nu-l aibă? Jovialul edil ne explică: „Eu l-am admirat întotdeauna pe Bill Clinton. Am şi o statuie cu el şi cu Monica Lewinsky în birou”. Aşa că la biroul oval din Horea ajungi după ce-ţi pui pe faţă zâmbetul, străjuit de privirile îngăduitoare ale strămoşilor rapsozi şi ctitori.
Mai departe, prin comună, dăm de panoul publicitar ce prezintă „Dâmbul lui Gâf”. Păi cum să vină să-ţi mai plimbi mândruţa la iarbă verde, la joampa fericirii, când ştii că-ţi pot apărea din tufişuri vreo zece japonezi extaziaţi, cu bliţuri de ultimă generaţie? Şi mândruţa nici nu e pe buletinul tău, că zice primarul că nu-i lasă, aşa e regula, la Gâf nu mergi cu soţia ci doar cu amanta sau prietena de ocazie. Olar zice: „Nu-i las! Îi legitimez! Ce, să strice tradiţia?” – şi râde larg. Tot el se laudă că de când cu promovarea Dâmbului lui Gâf, în comună a crescut natalitatea. Dar adevărul e că s-au ridicat şi lucruri folositoare, precvum şcoală, grădiniţă, şi că şi asta ajută la a spori omului dorinţa de a da comunei mai mulţi urmaşi.
Trecem şi pe lângă căminul cultural, şi el muiat în lemn, ca mai toate, aici, cu picturi ale lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu pe faţadă, lângă inscripţia de sat european, să ştie omul că intră în cămin cultural de localitate vrednică. Şi cum să nu ştie, când imediat peste drum creşte şi un teren de sport pentru activităţi în nocturnă.
Ai ce face în Horea, nu te plictiseşti. Iar dacă mai prinzi şi perioadă de festivaluri, om te-ai făcut. Şi să nu te miri că dai de cei de la cârma comunei peste tot, că joacă şi cântă şi ei, toţi, fără hodină, că dacă aşa face primul gospodar, aşa face toată lumea.
Dar deja e noapte şi oamenii merg pe la casele lor. Noi nu, noi mergem la Albac, să-l „ridicăm” pe Tiberiu Todea, primarul de aici, pentru că cei doi edili au treabă a doua zi la Bucureşti, cine ştie ce idei mai au pentru zona lor. Soţia primarului din Albac vine fuguţa la maşină cu pâine proaspăt scoasă din cuptor şi ne dă să gustăm – nu ştia că cei din Horea au oaspeţi dar nu e surprinsă. Cele două localităţi au ajuns să fie cunoscute în lumea turismului deci poţi să te aştepţi să dai de oricine, aici, oricând. La despărţire, primim o nouă invitaţie pe „Dâmbul lui Gâf”, „Viagra naturală”, cum spun localnicii, pentru ca ardelenii să-şi poată dovedi vrednicia. Cei doi primari pleacă râzând, sexul vinde, ştie toată lumea, dar nici celelalte lucruri inedite din inima muntelui, acolo unde poţi ateriza cu elicopterul, cu turiştii tăi curioşi, nu sunt de lepădat!
Ramona Băluţescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!