“Executivul, în loc să ia decizii care într-adevăr să conducă la consolidarea capitalului uman din învăţământ, recurge la măsuri antisociale. Această măsură a fost luată tocmai pentru că în anul 2008 ar fi urmat să primească tichete cadou o mare parte a salariaţilor din învăţământ, iar acordarea acestora pentru salariaţii din educaţie ar determina, în opinia guvernanţilor, o încetinire a creşterii economice şi o creştere a ratei inflaţiei“, declară, într-un comunicat preşedintele FSLI, Aurel Cornea.
Până acum au mai avut loc mitinguri, pichetări sau marşuri de protest în Timiş, Maramureş şi Vaslui.
Ordonanţa de urgenţă nr. 37/2008 prin care Guvernul României interzice acordarea tichetelor cadou pentru personalul angajat în instituţiile publice, indiferent de sursa de finanţare a acestora, a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!