Albina Bănăţeană este o specie de albine pe cale de dispariţie. Asociaţia Crescătorilor de Albine Timiş, Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului şi crescătorii de albine din Kikinda, Serbia, încearcă să o redescopere şi omologheze pe banii UE. 
Începând cu data de 2 octombrie, Ianova are unul dintre cele mai frumoase şi mai dotate circuite de motocros din ţară şi care, după cum speră organizatorii, va găzdui în viitor competiţii naţionale şi internaţionale de profil.
Parohia Ortodoxă Română şi Primăria Remetea Mare invită, toţi fii satului şi credincioşii să participe duminică, 2.10.2011, de la ora 9 la liturghia arhierescă care va fi oficiată de Preafericitul Episcop Paisie Lugojeanul şi, sfinţirea monumentelor ridicate cu prilejul împlinirii 100 de ani de la sfinţirea bisericii.
Duminică, 2 octombrie 2011, clubul sportiv Motoextrem va  inaugura oficial circuitul Motocros Park Teodor la Remetea Marea - Ianova, în județul Timiș.
„În câţiva ani omenirea ar putea să dispară! Albert Einstein a afirmat că dacă albinele ar disparea, atunci omul ar mai supravieţui cel mult 4 ani pe pământ. Previziunile sale, destul de sumbre, capătă contur de vreo cinci ani încoace” spune Casian Brebu, preşedintele Cercului Apicol Timişoara.

Adunarea Generală a ONU a declarat 2011 anul internaţional al pădurilor. Titulatura va fi folosită pentru a atrage atenţia asupra modalităţilor în care poate fi îmbunătăţită starea de sănătate a zonelor împădurite care acoperă 31% din suprafaţa uscată a Planetei, potrivit unei organizaţii de protecţie a mediului care a avut iniţiativa evenimentului.

Remetea Mare este plasată la doar zece kilometri de Timişoara, pe drumul european care arată acum foarte bine, după ani şi ani de imobilitate şi inabilitate administrativă în gestionarea recondiţionării şi modernizării lui. Sunt în jur de 3000 de locuitori, iar suprafaţa administrată este de peste 6000 de hectare. Sunt 1100 de case atât în centrul de comună, cât şi la Ianova, sat aparţinător. Reţea de apă există doar la Remetea Mare. Şi aici însă se află în procedura de modernizare şi extindere, fiind realizat şi un foraj nou.

Satul Ianova ţine de comuna Remetea Mare. Spre deosebire de centrul de comună, aflat pe drumul european intens circulat, Ianova înseamnă o localitate cochetă între dealuri, în apropierea pădurii. Actractivitatea îi este sporită de un baraj şi un lac de acumulare, devenit în prezent raiul celor împătimiţi de pescuit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.