tion.ro Web analytics

Una dintre puţinele enigme referitoare la lotul ACS Poli care mai erau de lămurit, cea referitoare la rămânerea sau nu a lui Alin Şeroni a fost lămurită. El a anunţat că va pleca la echipa lui Gheorghe Hagi, la Viitorul, susţinând miercuri ultimul antrenament la Timişoara.
Reveniţi la antrenamente după vacanţă, mare parte din fotbaliştii lui ACS Poli Timişoara au susţinut sâmbătă dimineaţa primul meci amical. A fost de fapt un meci şcoală, a trei reprize de câte 30 de minute, unde a fost rulat un număr mare de fotbalişti. Adversari au fost cei de la Millenium Giarmata, iar scorul final a fost 1 – 0 pentru gazde.
Antrenamentele celor de la ACS Poli Timişoara continuă în aceste zile. Noutăţi sunt şi în ceea ce priveşte lotul de jucători, în sensul că la şedinţele tehnice şi-a făcut apariţia şi Gabriel Cânu, fotbalist care a mai trecut pe la Timişoara şi care aproape sigur va semna zilele viitoare cu echipa. De asemenea, au început antrenamentele şi Şeroni, Ahmetovic şi englezul Kneeshaw.

Pentru prima dată de când au ajuns în liga secundă, cei de la ACS Poli s-au reunit la baza de la „Dan Păltinişanu”. Cu noutăţi puţine, cu (deocamdată) aceiaşi conducători ai echipei şi ai clubului. Iar noutăţile puţine sunt patru noi jucători şi un preparator fizic spaniol, sosit la Timişoara cu recomandarea lui Cosmin Contra.

Incertitudinea de la ACS Poli începe să se vadă în deciziile luate. Iar renunţarea la jucătorii care şi-au terminat acordurile semnate cu clubul timişorean este cel mai bun exemplu. Cu bani mai puţini nu se pot ţine jucători buni. Nouă jucători, majoritatea foşti titulari, au primit o strângere de mână şi o urare de drum bun.
Născută greu, ACS Poli trăieşte în acest intersezon la fel de greu. Disputele pe tema echipei între şefii judeţului şi cel al Timişoarei influenţează situaţia la echipă, una deloc stabilă. Titu Bojin, şeful Consiliului Județean Timiş, tinde mai mult spre o schimbare din rădăcini a conducerii echipei, în timp ce primarul Nicolae Robu pare a dori să continue cu Dan Alexa şi Ioan Timofte.

România

O femeie a murit în Capitală într-un incendiu la o mașină electrică
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei, scrie Agerpres.

Utile

Strada Gheorghe Lazăr, închisă noaptea. Restricții de circulație și pe Liviu Rebreanu și Louis Pasteur
Primăria Timișoara introduce, de săptămâna viitoare, restricții rutiere pe Gheorghe Lazăr, Louis Pasteur și bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis noaptea sau restricționat pe tronsoane, din cauza mai multor tipuri de lucrări.

Utile

O nouă stație de autobuz pe Calea Buziașului. Modificări pe mai multe linii
Societatea de Transport Public Timișoara anunță o stație nouă la Hornbach – Buziașului și modificări pe liniile 24, M22, M23, M24, plus ajustări de program pentru Expres 8.

Ştiri din Timiș

Controlul informației în Timișoara: de ce adevărul documentat schimbă complet poziția ta
ADVERTORIAL. În orice conflict personal sau profesional, poziția reală de putere nu este dată de tonul vocii sau de insistența argumentelor, ci de informația verificată. Mulți oameni intră în discuții tensionate convinși că intuiția lor este suficientă. În realitate, fără documentare clară, orice suspiciune poate fi ușor respinsă, reinterpretată sau chiar întoarsă împotriva celui care o exprimă. În Timișoara, unde relațiile sociale și profesionale sunt interconectate, iar mediul economic este competitiv, diferența dintre presupunere și probă poate influența decisiv un divorț, o negociere sau un litigiu comercial.

Ştiri din Timiș

Aproximativ 82 de milioane de lei pentru iluminat public, apă și canalizare în Timiș
Aproximativ 30 de localități din județul Timiș vor beneficia de finanțări în valoare totală de peste 81 de milioane de lei pentru reabilitarea iluminatului public și pentru investiții în rețele de apă și canalizare. 1

Eveniment

Tânăr de 18 ani, suspect într-un furt de 5.500 de lei dintr-un magazin din Sânnicolau Mare
Un magazin de pe strada Nufărului, din Sânnicolau Mare, a fost, zilele trecute, ținta unui furt, după ce din incintă ar fi dispărut 5.500 de lei.

Ştiri din Timiș

Val de controale ale Gărzii de Mediu în Timiș. Amenzi de peste 250.000 de lei într-o singură lună
75 de inspecții, 17 sancțiuni și amenzi care depășesc un sfert de milion de lei – acesta este bilanțul acțiunilor desfășurate în luna ianuarie de către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.

România

România, în recesiune tehnică „temporară”. Bolojan: „Costul către o economie stabilă”
Statistica oficială confirmă că ultimele două trimestre din anul trecut au fost pe scădere, marcând și primul trimestru din 2025 ca fiind unul de scădere, ceea ce plasează România într-o recesiune tehnică, „temporară” așa cum afirmă liderii țării. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici