tion.ro Web analytics

Miodrag Belodedici analizează oferta de a deveni director tehnic la FRF, iar apoi va negocia şi cu Poli.Gruparea timişoreană i-a propus lui Miodrag Belodedici să se ocupe, în viitor, de centrul de copii şi de juniori al clubului alb-violet.
O adevarata "bomba" a explodat miercuri in sferturile de finala ale Cupei Romaniei la fotbal, acolo unde singura reprezentanta a esalonului secund, Petrolul Ploiesti, a eliminat una dintre marile favorite la castigarea trofeului, Poli Timisoara!
Echipa Poli Timişoara a ajuns la Târgu Jiu în vederea meciului din Cupa României, cu Petrolul Ploieşti.
Dinamo a devenit campioana de toamna dupa ce a învins duminica seara, cu scorul de 1-0 (0-0), pe Poli Timisoara, în etapa a 15-a a Diviziei A-Burger la fotbal, prin golul marcat de Florin Bratu (89).
Mijlocaşul lui Poli, Ovidiu Petre este luat în vizor de preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu.Condescu a declarat că va solicita Comisiei de Disciplină a FRF suspendarea lui Ovidiu Petre pentru lovirea lui Aurel Amzucu în meciul dintre cele două formaţii, disputat sâmbătă.
Miercuri, la ora 13:00, Poli Timişoara va susţine un meci amical în compania echipei Universitatea Cluj, formaţie din Divizia B, seria a treia.
Managerul general Gică Hagi speră ca Poli să reuşească „un meci mare” cu Dinamo, subliniind că pentru aceasta va fi nevoie de un joc asemănător celui din prima repriză a partidei cu Pandurii.
Poli întâlneşte sambata la Timişoara echipa Pandurii Târgu Jiu, în primul meci de acasă cu Hagi la timonă.După victoria categorică de la Galaţi, toţi suporterii aşteaptă un nou succes al echipei alb-violete.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 ianuarie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole și expoziții.

Eveniment

Un tânăr șofer a fost rănit după ce mașina lui a fost complet distrusă de o locomotivă, pe un drum comunal din Timiș
Un accident rutier grav a avut loc joi seară, pe drumul comunal DC 113, între Făget și Bătești, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o locomotivă izolată, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Eveniment

Un bărbat și fiica sa accidentați pe trecerea de pietoni în Calea Torontalului din Timișoara
Un băbat și fiica sa au fost accidentați pe trecerea de pietoni în Calea Torontalului din Timișoara joi seara.

Ştiri din Timiș

Primarul Moșniței Nouă avertizează: tractarea copiilor cu sania pe drumurile publice, periculoasă și sancționată
Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, a transmis, joi, un avertisment către locuitori privind practicile periculoase de iarnă. Este vorba despre tractarea copiilor minori cu sania după mașină pe drumurile publice.

Eveniment

Trei răniți, printre care și un copil de cinci ani, într-un accident rutier pe strada General Ion Dragalina din Timișoara
Trei persoane, printre care și un copil de 5 ani, au fost rănite într-un accident rutier produs joi după-amiază, pe strada General Ion Dragalina.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Se deszăpezește și nordul Timișoarei. Pregătiri pentru încă o noapte cu zăpadă, dar și cu ger cumplit
Primăria Timișoara continuă intervențiile pentru deszăpezire și se pregătește pentru încă o noapte dificilă de iarnă. Utilajele rămân pe străzi, mai ales în zona de nord a orașului, iar Colterm va crește temperaturile în rețea, pe fondul gerului anunțat. 2

Ştiri din Timiș

Winter Sale a început în Iulius Town: multe branduri te așteaptă cu promoții de neratat
 În Iulius Town a început Winter Sale, cu reduceri spectaculoase la multe dintre brandurile tale preferate de fashion, încălțăminte, bijuterii și beauty. ZARA, Stradivarius, Pull&Bear, Bershka, Massimo Dutti, Calvin Klein, Douglas și multe alte magazine au pregătit pentru tine promoții pe tot parcursul lunii ianuarie. Pentru sesiuni de shopping eficiente, consultă catalogul Winter Sale, postat pe site-ul Iulius Town.

Eveniment

Poliția nu a iertat: 18 amenzi, un permis reținut și patru certificate retrase pentru mașinile neechipate de iarnă la Timișoara
18 amenzi aplicate și un permis reținut în Timișoara, după o acțiune a poliției pe drumurile orașului pentru verificarea autovehiculelor și a dotării cu anvelope de iarnă. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici