Greşelile mari de arbitraj care afectează fotbalul românesc sunt tot mai greu digerate de cei care activează în acest domeniu. Numirea arădeanului Ovidiu Haţegan la centru pentru partida dintre Poli şi Oţelul Galaţi a ridicat mari semne de întrebare în rândul oficialilor formaţiei timişorene. Aceştia au spus că arbitrul respectiv a viciat de mai multe ori Poli în meciurile desfăşurate.
Unul dintre jucătorii formaţiei Poli Timişoara, Laszlo Sepsi, a fost implicat zilele trecute într-un scandal petrecut în parcarea unuia dintre magazinele timişorene.
Naţionala de fotbal a României a susţinut miercuri, la Klagenfurt în Austria, o partidă amicală împotriva selecţionatei Italiei.
După ce s-au certat ca la uşa cortului, Marian Iancu, patronul lui Poli, şi Victor Piţurcă, antrenorul celor de la Universitatea Craiova, s-au ales cu suspendări şi amenzi.
Unul dintre principalii marcatori ai lui Poli din acest sezon, Mircea Axente, îşi doreşte victoria împotriva fostei sale echipe. El a evoluat sezonul trecut la Oţelul şi cunoaşte destul de bine actuala ocupantă a poziţiei de lider în Liga 1.
Bucurie imensă pentru fanii alb-violeţi: echipa Politehnica Timişoara şi-a recăpătat numele şi culorile alb-violet. Promisiunea luată de Marian Iancu în faţa suporterilor a fost ţinută şi, deşi încă neoficial, de miercuri echipa de fotbal fanion a oraşului a îmbrăcat culorile tradiţionale şi va purta vechea denumire de FC Politehnica Timişoara.
Duminică, 21 noiembrie, Poli Timişoara şi Oţelul Galaţi vor susţine, pe „Dan Păltinişanu”, cel mai important meci al etapei a 16-a din Liga I. Alb-violeţii ocupă locul 2 al clasamentului, cu 29 de puncte. De cealaltă parte se va afla liderul la zi al campionatului, Oţelul, formaţie care a strâns deja 33 de puncte.
Antrenorii lui FC Timişoara, Cosmin Contra şi Vali Velcea, au în aceste zile timp să lucreze individual cu jucătorii în timpul şedinţelor tehnice.
Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat lotul cu care România va aborda partida cu Italia, ce va avea loc la Klagenfurt, pe data de 17 noiembrie. După mult timp de aşteptare, pe lista fotbaliştilor ce vor juca la Tricolori se va aflat şi căpitanul lui Poli Timişoara, Dan Alexa!
Jocul Timişoarei în întâlnirea cu Unirea Urziceni l-a supărat din nou pe Marian Iancu. De această dată el nu a mai căutat vina în prestaţia arbitrilor ci problema a fost la faptul că antrenorul-jucător Cosmin Contra a hotărât să intre pe gazon.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
8
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a criticat furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se profund dezamăgit de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el după revenirea la Casa Albă, și a anunțat că va decreta de îndată o nouă taxă vamală globală de 10% asupra importurilor, scrie Agerpres.
2
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.