Pentru noii veniţi însă, este prima ocazie de a se familiariza cu locurile, dar şi de a-l impresiona pe Dusan Uhrin. După câteva zile de pregătiri pe soare, bănăţeanii s-au antrenat luni dimineaţa pe un timp mai răcoros, deoarece noaptea a plouat. Terenurile de pregătire sunt însă la cel mai bun standard, astfel că ploaia căzută nu a afectat pofta jucătorilor de a face antrenament. Probleme medicale nu sunt, cu excepţia lui Balazs Borbely care se pregăteşte separat. Portarul Pedro Taborda vrea să fie titular la Poli, astfel că trage de el la fiecare antrenament. Are însă şi concurenţă, deoarece Fane Pantilimon a demonstrat că echipa se poate baza şi pe el. Portarul luistan s-a acomodat repede la Poli şi vrea să facă performanţă la clubul bănăţean: „Au fost săptămâni foarte bune pentru mine, în care am muncit tare ca să mă integrez repede în echipa. Antrenamentele sunt diferite decât în Portugalia, dar numai lucrând greu se pot obţine obiectivele pe care le-am propus. M-am împrietenit repede cu noii mei colegi. Este interesantă această experienţă pentru mine, deoarece pentru prima dată joc în afara Portugaliei. De aceea, este esenţial să mă acomodez repede, deoarece am 30 de ani, nu vreau să dezamăgesc şi practic este o nouă aventură pentru mine. Vreau să dau totul pentru Poli în sezonul care urmează. Ne dorim să accedem în Cupa UEFA şi să ne batem la titlu pe plan intern, dar şi pentru Cupă”. Un alt jucător nou venit la Poli, clujeanul Dorin Goga, aflat în premieră la Kaprun s-a pregătit separat primele zile, pentru a recupera la parametrii fizici, după care a intrat în programul echipei. Jucătorul venit de la Universitatea Cluj, este mulţumit că a ales Poli şi vrea să se acomodeze şi el foarte repede în angrenajul echipei.
Lotul de la Kaprun
Pedro Taborda, Costel Pantilimon şi Cristian Zimmermann (portari), Stelian Stancu, Valentin Bădoi, Milos Brezinsky, Alin Raţiu, Srdjan Luchin, Sreten Sretenovic, Carlos Milhazes, Iasmin Latovlevici (fundaşi), Agunbiade Abiodun, Dan Alexa, Filipe Da Costa, Jose Luis Garcia, Balazs Borbely, Dare Vrsic, Victor Aldana, Artiom Karamyan, Arman Karamyan (mijlocaşi), Dorin Goga, Ionel Ganea, Dejan Rusic, Gigel Bucur, Lukas Magera, Winston Parks (atacanţi).
Citiți principiile noastre de moderare aici!