Napoca Rally Team va participa cu trei echipaje la a 9-a etapa a Campionatului Mondial de Raliuri, Neste Oil Rally Finland, în perioada 31 iulie – 3 august. Este vorba despre echipajele Tempesta/Dorin Pulpea, Danny Ungur/Petru Jucan şi Bogdan Stanoiev/Dan Haţigan. Pentru timişoreanul Bogdan Stanoiev, aceasta este cea de-a doua etapă de mondial din cele trei la care participă în acest sezon susţinut de Napoca Rally Team şi Transilvania MotorSport. Abandonul din Sardinia îl face pe tânărul pilot bănăţean să abordeze acum o altă strategie: „Este o mare onoare pentru mine că voi putea alerga pe probele din Finlanda, cred că acesta este visul oricărui pilot, să ajungă să parcurgă măcar o dată acele probe. De data aceasta însă nu vom fi singuri şi cu siguranţă lucrurile vor merge mult mai bine decât în Sardinia. Dacă data trecută am avut ca obiectiv terminarea raliului şi nu am reuşit să-l atingem, acum ne-am propus să-l batem pe Loeb, poate aşa vom reuşi să terminăm…. Bineînţeles glumesc, însă ne vom prezenta la start cu o altă strategie decât cea din Sardinia şi sperăm să ajungem cu bine la linia de sosire”, ne-a spus Bogdan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!