Potrivit unui recent studiu al revistei British Journal of Ophthalmology, audierea "Concertului în mi bemol major pentru doua piane" de W.A. Mozart are un efect benefic asupra bolnavilor de glaucom.
Statele Unite nu vor interzice prin constituţie căsătoria între persoane de acelaşi sex.
Viitorul vehicul spatial al NASA, care va transporta oameni pentru o noua etapa de explorare a Lunii, va incepe zborurile de incercare in 2012, urmand ca primul zbor cu echipaj uman sa aiba loc in 2014.
Jie-Jie, un copil de doar doua luni, care s-a nascut cu doua maini stangi, a fost supus unei operatii de indepartare a unuia dintre membre, interventia fiind catalogata de medici drept un adevarat succes.
George Bush a salutat răspunsul iniţial al Iranului la propunerile înaintate de comunitatea internaţională în scopul deblocării discuţiilor privind programul nuclear al Teheranul.
În Londra acţiunile poliţiei continuă, fiind vizat de această dată un imobil situat în estul capitalei britanice. Se presupune că în clădirea respectivă ar putea exista substanţe chimice destinate unui atentat terorist.
Italia îşi va retrage toţi militarii din Irak până la sfârşitul acestui an. Anunţul a fost făcut astăzi de şeful diplomaţiei de la Roma, Massimo d Alema, aflat în vizită la Bagdad. În prezent, Italia are în Irak 2700 de soldaţi, majoritatea desfăşuraţi în sud, la Nassyiria.
Raidul antiterorist din estul Londrei a fost efectuat în urma unor informaţii referitoare la existenţa unui complot împotriva Marii Britanii.
Ministerul american al Apărării anchetează un incident petrecut în Irak.
Câţiva militari sunt bănuiţi că ar fi ucis intenţionat 11 persoane, printre care se numărau şi copii.
Câţiva militari sunt bănuiţi că ar fi ucis intenţionat 11 persoane, printre care se numărau şi copii.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.
Utile
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.
Ştiri din Timiș
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor.
3