O sculptură de bronz a lui Alberto Giacometti, intitulată "Omul care merge I", a fost adjudecată miercuri seara, la Londra, pentru suma de 65 de milioane de lire (74,2 milioane de euro), bătând recordul mondial pentru o operă de artă vândută la licitaţie, a anunţat casa Sotheby s, informează AFP.
Un producător BBC riscă doi ani de închisoare, după ce şi-a filmat iubitele în timpul actului sexual
Un producător BBC riscă să petreacă doi ani în închisoare, după ce şi-a filmat iubitele în timp ce făcea sex cu ele. Timp de trei ani, Benjamin Wilkins a filmat şase femei cu ajutorul unei camere video pe care a ascuns-o în dormitorul său.
Un german care nu a muncit o zi în toată viaţa lui a fost obligat să se angajeze. Arno Dübel, în vârstă de 54 de ani, a trăit până acum pe spatele statului, care i-a plătit utilităţile, acordându-i şi un ajutor social în valoare de 323 de euro.
52 de muncitori chinezi au fost păcăliţi să plătească 80.000 de yuani (circa 8.400 de euro) unei agenţii de intermediere, pentru a fi angajaţi în România, iar în prezent nu îşi mai pot recupera banii, relatează China Daily în ediţia de marţi.
Pilotul unui avion american folosit pentru supravegherea traficului rutier a generat el însuşi un ambuteiaj luni dimineaţă aterizând de urgenţă pe o autostradă congesionată pe care o survola la o oră de vârf, în nord-estul Statelor Unite, relatează AFP.
Pianistul polonez Romuald Koperski a intrat în Cartea Recordurilor (Guinness Book of World Records) după ce a susţinut un recital întins pe durata a cinci zile, timp de 101 ore, opt minute şi trei secunde, anunţă RIA Novosti.
Creierele minuscule ale albinelor ar putea servi ca modele pentru sistemele de recunoaştere facială.
Premierul italian Silvio Berlusconi a declarat joi că mai puţin imigranţi înseamnă mai puţini infractori, provocând indignare în clasa politică, relatează AFP.
Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a declarat pentru Associated Press că a propus SUA un traseu pentru armamentul destinat Afganistanului, traseu care ar porni din România şi ar trece prin Marea Neagră, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan, ocolind Rusia.
Şeful misiunii ONU în Afganistan s-a întâlnit cu talibanii pentru a discuta despre negocieri de pace
Şeful misiunii ONU în Afganistan, Kai Eide, s-a întâlnit cu membri activi ai talibanilor la Dubai, luna aceasta, pentru a discuta despre posibilitatea unor negocieri de pace, a declarat joi un responsabil ONU, relatează AFP.
Ştiri din Timiș
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma conflictului de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Potrivit IPJ Timiș, cei doi sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
Mapamond
Kenya a confirmat al doilea caz de Ebola din istoria țării, după ce o rudă a unui bărbat care a murit săptămâna trecută într-un spital din Nairobi a fost testată pozitiv pentru virus. Autoritățile sanitare monitorizează persoanele care au intrat în contact cu primul pacient, iar până acum au reușit să identifice și să găsească 113 dintre cele 128 de contacte, relatează The Telegraph.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, va propune ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce PSD a anunțat că va intra la guvernare și va susține noul Executiv în Parlament. Propunerea va fi discutată vineri, în Comitetul Politic al USR.
România
Tribunalul București a respins cererea prin care compania aeriană AnimaWings solicita deschiderea procedurii insolvenței. Instanța va analiza separat cererile creditorilor, printre care se află și Aeroportul Internațional Timișoara, la un termen stabilit pentru 11 noiembrie, relatează Agerpres. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare.
România
Partidul Social Democrat (PSD) a decis să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și să susțină noul Executiv în Parlament, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare și să susțină Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, a anunțat președintele partidului, Sorin Grindeanu, la o declarație de presă.
Eveniment
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș prezintă noi informații în cazul bătăii din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara, unde un profesor de educație fizică și sport a fost agresat de mai multe persoane.
România
Grupurile parlamentare ale PNL au votat consultativ pentru susținerea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar și pentru ca partidul să rămână în opoziție și să poată încheia un acord cu acesta, relatează Agerpres. Decizia finală urmează să fie luată de Biroul Politic Național al liberalilor.
România
Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană aleasă de ele pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului între secțiile aceleiași unități medicale, potrivit unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților, relatează Agerpres. Actul normativ prevede și măsuri pentru protejarea intimității pacientelor, precum și pentru menținerea mamei și a nou-născutului împreună după naștere.