Piata muncii din Uniunea Europeana este partial restrictionata pentru lucratorii romani, iar dupa Spania, care a impus noi masuri limitative, o alta tara care ingradeste dreptul la munca este Franta.
Suntem la inceputul unei furtuni noi si diferite, nu este aceeasi criza ca in 2008, este o faza noua si mai periculoasa, sustine presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick.
Cel putin patru persoane au murit si alte 24 au fost ranite in SUA, dupa ce o scena pe care urma sa aiba loc un concert s-a prabusit peste public in statul Indiana.
Nu mai putin de 54 de trenuri de mare viteză de pe ruta Beijing-Shanghai, recent inaugurată, au fost retrase: sunt probleme tehnice, a precizat constructorul, China CNR Corp, o companie chineză de stat. Guvernului chinez a suspendat orice nou proiect de construcţii în domeniul căilor ferate după o coliziune între două asemenea trenuri, soldată cu numerosi morţi.
Ghinionul care i-a urmarit pe zece canadieni s-a transformat intr-un mare noroc. In aceeasi zi in care au aflat ca au fost concediati au castigat o suma mare la loterie - varianta canadiana.
Actrita Jane Fonda, in varsta de 73 de ani, care atribuie o parte din aspectul ei tanar vietii sexuale active, va lansa o autobiografie in care vor- beste si despre felul in care cuplurile in varsta pot avea o viata sexuala pasionala.
Extorcare de bani cu metode barbare in Ungaria! Un camatar sarb isi ingropa victimele pana la piept, ca sa le afle codurile PIN ale cardurilor bancare. Un roman a reusit sa se dezgroape si a anuntat politia, care a gasit patru cadavre.
Produsul Intern Brut al Frantei stagneaza in al doilea trimestru al anului iar investitorii ingrijorati fac presiuni asupra guvernului sa reduca cheltuielile si sa renunte la scutirile de taxe, actiuni care vor demonstra pietelor internationale intentiie ferme ale tarii de a-si rezolva problemele fiscale pana nu este prea tarziu.
China este ingrijorata in legatura cu provocarile pe care economia mondiala va trebui sa le combata in urmatoarele luni si face presiuni asupra tarilor din zona euro dar si a Statelor Unite sa-si reduca datoriile suverane si deficitele bugetare.
Masurile drastice implementate de Elvetia pentru a contracara cresterea speculativa a francului care ii afecteaza exporturile, au dat roade. Francul a inceput sa mai piarda din avant dupa ce Banca Nationala a Elvetiei a redus dobanda de referinta si a alimentat piata cu 80 de miliarde de franci.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
Mapamond
Aeroportul internațional King Khalid din capitala Arabiei Saudite a fost lovit sâmbătă de o rachetă lansată din Yemen, care a explodat între două terminale de pasageri.
Turism
Franța este una dintre țările europene cu cel mai bogat patrimoniu istoric și cultural. De la catedrale gotice și palate regale până la cetăți medievale, apeducte romane și orașe construite în jurul marilor târguri medievale, fiecare regiune spune o poveste diferită.
Azi în Timișoara
Duminică, 11 octombrie, puteți merge la teatru, balet, festivaluri și proiecții de film sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.
Ştiri din Timiș
Modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad continuă, deși termenul pentru finanțarea integrală prin PNRR a fost depășit. Stadiul fizic variază între 15% și 85% pe cele patru loturi, cel mai avansat fiind al doilea, Lugoj – Timișoara Est.
5