Un sfert din cei mai bine platiti o suta de directori de corporatii din Statele Unite au castigat anul trecut mai mult decat impozitele pe profit platite de companiile lor, potrivit unui studiu de specialitate.
Actiunile europene au suferit in august cea mai mare pierdere de la prabusirea Lehman Brothers, in 2008, titlurile germane fiind afectate de cel mai grav declin din ultimii noua ani, din cauza temerilor pe care investitorii le au in legatura cu incetinirea cresterii economice si a crizei datoriilor din zona euro.
Zeci de persoane care protestau in fata Casei Albe impotriva constructiei unei conducte de petrol au fost arestate de politisti. Printre acestea s-a aflat si actrita americana Daryl Hannah, o sustinatoare ferventa a ecologistilor.
Ed O Neill a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Intamplator sau nu, steaua actorului care l-a interpretat pe Al Bundy se afla chiar in apropierea unui magazin de incaltaminte de pe Aleea Celebritatilor din Los Angeles!
Politistii maghiari l-au scapat din mana pe cel de-al patrulea inculpat in cazul uciderii handbalistului roman Marian Cozma! Pal Gabor urma sa fie arestat cand a reusit sa dispara in Budapesta.
Un american din Oceanside, statul american New York, a fost filmat in timp ce se dadea cu sky jet-ul pe strazile inundate ale orasului, dupa trecerea uraganului Irene.
Atentate cu numeroase victime in Cecenia si Pakistan. La Groznii, doi kamikaze s-au aruncat in aer, sfartecand mai multi politisti, iar la Quetta, in sud-vestul Pakistanului, detonarea unei bombe plasate intr-o masina a provocat un alt carnagiu.
O femeie in varsta de 82 de ani, originara din Romania, care se afla in vacanta in satul Fleischmanns, situat la 40 de kilometri de Kingston, SUA, si-a pierdut viata dupa ce cabana in care era cazata a fost inundata din cauza uraganului Irene.
Exxon Mobile Corp (SUA) si Rosneft (Rusia) au semnat un acord pentru a extrage petrol si gaze naturale din zona arctica rusa, acesta fiind cel mai important contract intre o companie rusa si una americana de cand presedintele Obama a inceput demersurile pentru imbunatatirea relatiilor economice dintre cele doua tari.
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor s si-a redus semnificativ prognozele de crestere economica pentru zona euro, dar a considera ca tarile din acesta zona nu se vor confrunta cu o noua recesiune.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește, în perioada 21-25 octombrie 2026, o nouă ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare. Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și va reuni peste 50 de firme expozante din întreaga țară.
Ştiri din Timiș
Modernizarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad continuă, deși termenul pentru finanțarea integrală prin PNRR a fost depășit. Stadiul fizic variază între 15% și 85% pe cele patru loturi, cel mai avansat fiind al doilea, Lugoj – Timișoara Est.
1
Ştiri din Timiș
STPT modifică, de luni, 12 octombrie, orele de plecare pentru două curse de pe liniile 32 și 46. Totodată, operatorul anunță două schimbări operate de la 1 octombrie pe liniile de transport școlar S13 și S14b.
România
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va trimite la Parchet raportul Corpului de control privind achizițiile realizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), după ce verificările au scos la iveală cheltuieli din bani publici pentru articole vestimentare, parfumuri, produse cosmetice și decorațiuni.
6
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat, după o discuție cu Vladimir Putin, că Rusia ar urma să livreze cantități importante de motorină pe piața mondială, inclusiv către Statele Unite. Potrivit declarațiilor liderului de la Casa Albă, primele livrări ar urma să depășească 300.000 de tone, urmate de alte tranșe în noiembrie și în perioada următoare.
3
Utile
Sâmbătă, 10 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cinema
Cea de-a XI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara va avea loc între 22 și 25 octombrie, la Cinema Timiș și Cinema Studio. Programul include filme prezentate la Festivalul de la Cannes din acest an, producții premiate la competiții internaționale și pelicule propuse de țări europene pentru Premiile Oscar. O parte dintre filme vor fi proiectate în premieră în România, iar publicul va avea ocazia să participe și la întâlniri cu invitați din lumea cinematografiei.