Rusia a lansat manevre militare în apropierea graniţei cu Ucraina, la Ristov, Belgorod, Tambov şi Kursk. Forţele militare terestre au fost suplimentate şi s-au intensificat programele de exerciţiu.
Parlamentul ucrainean a aprobat crearea unei Gărzi Naționale din care va putea să facă parte până la 600.000 de persoane. Această decizie vine în contextul în care noul guvern ucrainean se teme de invazia armatei ruse pe teritoriul țării.
Două clădiri s-au prăbuşit, miercuri, în New York, SUA, după o explozie, urmată de un incendiu. Până acum, autorităţile au anunţat decesul unei persoane şi rănirea altor 16, potrivit New York Times.
Serviciile speciale din Ucraina susțin că au arestat o patrulă de recunoaștere a armatei ruse în regiunea Kherson,din sudul țării, venită din Crimeea pentru a căuta informații referitoare la unitățile ucrainene din zonă.
Familia fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher a anunțat că acesta dă mici semne încurajatoare cu privire la starea sănătății sale. Germanul se află în comă din 29 decembrie, după ce s-a rănit grav în zona capului într-un accident la schi în Franța.
Autorităţile din statul american Colorado au anunţat public că au încasat la bugetul local aproximativ 2 milioane de dolari din taxele aplicate pe comercializarea cannabisului în scopuri recreaţionale.
Deputații din Parlamentul prorus al Crimeei au adoptat o declarație de independență față de Ucraina. Parlamentarii au invocat precedentul Kosovo pentru a-și justifica demersul din punct de vedere al dreptului internațional.
Două familii de români au fost atacate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu două bombe artizanale, în Irlanda de Nord. Poliţiştii au declarat că investighează incidentul ca pe un atac rasist.
Situaţia din Crimeea nu pare să se încheie prea curând. În timp ce populaţia este împărţită între simpatizanţii Rusiei şi ai Europei, militarii proruşi au preluat controlul asupra unei baze aeriene din Sevastopol. Tensiunea creşte şi pentru că SUA au trimis un distrugător în România, la Constanţa.
Potrivit presei italiene, fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, a început să respire singur fără ajutorul aparatelor și se află, în continuare, în faza de trezire din comă. Schumacher se află în comă indusă de mai bine de două luni, după ce a suferit un grav accident la schi în stațiunea franceză Meribel.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.
Ştiri din Timiș
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.
Mapamond
Liderii G7 au convenit vineri să elibereze, în următoarele patru luni, până la 100 de milioane de barili de petrol și produse petroliere din rezervele strategice, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor la carburanți, potrivit The Guardian. O cantitate importantă de motorină va fi pusă pe piață în primele 20 de zile. Decizia vine după presiunile administrației Trump asupra statelor europene pentru folosirea rezervelor de urgență.
Ştiri din Timiș
Un motociclist în vârstă de 49 de ani a fost rănit, vineri, într-un accident rutier produs pe strada Ciprian Porumbescu din Timișoara. Motocicleta acestuia a fost lovită de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi, apoi a fost proiectată într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Zeci de elevi din Timiș au ieșit astăzi în stradă pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Protestul de vineri, 2 octombrie, a început la ora 15:00, în Piața Victoriei din Timișoara. Participanții au venit îmbrăcați în negru.
Sănătate
Numărul cazurilor de COVID-19 raportate în Timiș a crescut în luna septembrie, când au fost înregistrate 52 de cazuri, față de 10 cazuri în august. Direcția de Sănătate Publică Timiș spune că evoluția este una așteptată pentru începutul sezonului rece și că numărul total al cazurilor rămâne redus.
1
Ştiri din Timiș
Pactul Orașelor Libere își exprimă solidaritatea cu Dominic Fritz, la două zile după pierderea mandatului de primar al Timișoarei. Organizația critică schimbarea legislativă și susține dreptul acestuia de a contesta măsura.