Ministrul ucrainean al Apărării acuză separatiştii proruşi că au încălcat din nou armistițiul care a intrat în vigoare sâmbătă. Potrivit oficialilor ucraineni, de la intrarea în vigoare a armistițiului, patru militari ucraineni au fost uciși.
Casa regală britanică a anunțat, luni, că prințul William și ducesa de Cambridge vor avea un al doilea copil. Cuplul sunt deja părinții prinţului George, care s-a născut pe 22 iulie 2013.
Un filmuleț, care surprinde momentul în care vulcanul Tavurvur din Papua Noua Guinee a erupt, a devenit viral pe Internet în doar câteva zile. Vulcanul a erupt în 29 august, iar în următoarele zile, o serie de erupții au putut fi observate de turiștii care se aflau în zonă.
O femeie a fost ucisă în urma schimburilor de foc de la Mariupol, acesta fiind primul deces înregistrat de la intrarea în vigoare a armistițiului dintre forțele guvernamentale din Ucraina și separatiștii proruși. Duminică au avut loc tiruri de artilerie în apropierea aeroportului din Donețk, deși armistițiul a intrat în vigoare vineri.
Indiferent cât de departe mergi în vacanță, este foarte greu să te detașezi complet de grijile de zi cu zi, mai ales când poți rămâne, atât de ușor, în contact, online, cu realitatea. Dar, dacă doriți să evadați cu adevărat de problemele de acasă, atunci noi vă propunem câteva destinații neatinse de tehnologie, unde nu veți fi tentați să vă deschideți nici măcar căsuța poștală electronică deoarece… nu veți avea semnal.
Într-un interviu acordat BBC, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a avertizat că Rusia ar putea ocupa nu doar Kievul, ci şi "Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau alte oraşe", în cazul în care comunitatea internaţională nu se solidarizează cu Ucraina.
Deși majoritatea magazinelor și hotelurilor de lux au acaparat centrul capitalei Ungariei, Budapesta încă își mai păstrează atmosfera de pe vremuri. Arhitectura demnă de admirat, peisajele minunate peste Dunăre și parcurile enorme le oferă vizitatorilor nenumărate oportunități de a descoperi orașul fără a cheltui vreun forint.
Liderii separatiştilor de la Doneţk au acuzat sâmbătă forțele guvernamentale din Ucraina de încălcarea armistițiului intrat în vigoare vineri.
Președintele ucrainean Petro Poroşenko a anunțat semnarea unui protocol preliminar pentru încetarea focului în estul Ucrainei, vineri, la Minsk, între reprezentanţi ai Guvernului ucrainean şi ai rebelilor proruşi.
Președintele Traian Băsescu a purtat discuții, într-un cadru informal, cu președintele american Barack Obama, cancelarul german, Angela Merkel și premierul britanic, David Cameron, în cadrul summitului NATO ce are loc în aceste zile la Newport, în Marea Britanie. Acest eveniment reunește peste 60 de lideri şi 4.000 de delegaţi pe fondul unor măsuri de securitate stricte.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara și CFR fac un pas înainte pentru trenul metropolitan. Ministerul Transporturilor a aprobat investiția și a mandatat compania feroviară să încheie parteneriatul pentru dezvoltarea rețelei spre zona metropolitană.
Eveniment
Patrulele Poliției Locale Timișoara au continuat controalele în mijloacele de transport în comun și în zona stațiilor. În ultimele patru luni, polițiștii locali au aplicat 871 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ajungând la aproape 181.000 de lei.
Sănătate
Timișorenii care au nevoie de consultații pentru diagnosticarea, monitorizarea sau prevenirea bolilor infecțioase se pot adresa Cabinetului de Boli Infecțioase din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Ştiri din Timiș
Ioan Bohăncanu, primarul comunei Beba Veche, a murit la vârsta de 65 de ani. Dispariția edilului a provocat tristețe în comunitatea pe care a condus-o ani la rând.
1
Târgul Imobiliar
Cartierul Vienez continuă să se dezvolte, iar Nord One anunță lansarea a două noi clădiri rezidențiale, N6 și N7. Cele două proiecte vor fi prezentate oficial în cadrul Târgului Imobiliar Timișoara, din 3–4 octombrie, unde primele 10 apartamente vândute vor beneficia de discounturi exclusive de lansare de până la 5%.
Utile
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
3