Premierul britanic, David Cameron, analizează posibilitatea introducerii unei noi măsuri care să limiteze numărul imigranților din Uniunea Europeană, ce vin să lucreze în Marea Britanie. Pe de altă parte, comisia UE critică aceste planuri, spunând că o astfel de măsură este discriminantă și contradictorie cu reglementările comunitare.
Air France a anunțat joi că un pasager al unei curse a companiei a fost supus unui control medical după ce avionul a aterizat la Madrid. În acest caz s-a respectat protocolul de urgență pentru Ebola, au mai precizat reprezentanții companiei aeriene.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, i-a ordonat ministrului Apărării să retragă trupele ruse staționate la frontiera cu Ucraina din vară, în cadrul unor exerciții. Anunțul a fost făcut înaintea unor negocieri asupra armistițiului din estul Ucrainei.
În fiecare noiembrie, zeci de mii de oameni se adună în localitatea Taunggyi, o fostă reședință administrativă colonială engleză, în centrul statului Myanmar, pentru Festivalul Taunggyi Tazaungdaing sau Festivalul Luminilor. În cadrul evenimentului au loc numeroase parade și întreceri cu lampioane, astfel, timp de o săptămână curioșii au ocazia să participe la cel mai mare festival de acest gen, care, de fiecare dată, se termină într-o zi cu lună plină.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a semnat luni amendamentele la legea federală cu privire la "adunări, mitinguri, marşuri şi manifestaţii". Conform acestora, astfel de acțiuni sunt interzise în intervalul orar 22.00-7.00.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 2 octombrie
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.

România

Laura Vicol, chemată la DIICOT. Noi acuzații în dosarul Nordis
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. 1

Eveniment

Controale pe drumurile din Timiș. Lemn confiscat, amenzi și un dosar penal pentru arbori tăiați ilegal
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate. 1

Ştiri din Timiș

Cum alegi aparatul frigorific potrivit pentru bucătăria ta
ADVERTORIAL. Există un moment în care orice gospodar realizează că frigiderul vechi nu mai ține pasul cu viața modernă. Alimentele se deteriorează mai repede decât ar trebui, pereții interiori se acoperă de gheață și fiecare deschidere a ușii devine o mică luptă.

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș ies în stradă împotriva uniformei obligatorii. Protest în Piața Victoriei
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru. 4

Ştiri din Timiș

Trasee alternative pentru mai multe autobuze și firobuze, în weekend, din cauza maratonului UVT
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică. 2

Capitală Culturală

Iubirea, bibelou de porțelan! Instalație de artă în centrul Timișoarei
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici