Rețeaua de computere internă a celui mai mare producător de cartele SIM din lume a fost spartă de spioni americani și britanici. Aceștia au furat cheile criptografice folosite pentru protejarea intimității comunicațiilor telefonice.
Cancelarul german Angela Merkel, a susținut, miercuri, în cadrul unei reuniuni a Uniunii Creștin-Democrate la Demmin, în nordul Germaniei, ideea ca Moscova să "redevină partenerul" Europei. Ea a mai afirmat că statele membre UE vor să contureze "ordinea europeană împreună cu Rusia, nu împotriva ei".
Președintele moldovean Nicolae Timofti a semnat, miercuri, decretul de numire a noului guvern al republicii, în frunte cu primul ministru Chiril Gaburici, care a primit votul a 60 de deputați.
Cel mai mare carnaval organizat în nordul Germaniei, în oraşul Braunschweig, a fost anulat, după ce autoritățile germane au declanșat o alertă, din cauza unui atac terorist "de origine islamistă".
La aproximativ zece ore după incidentul atac armat de la Copenhaga, de sâmbătă după-amiază, soldat cu un mort și trei răniți, a avut loc un al doilea atac armat în oraș. Un bărbat a decedat în urma unui schimb de focuri din apropierea unei sinagogi, iar polițiștii au anunțat că au împușcat mortal principalul suspect în acest caz.
Un atac armat soldat cu rănirea mai multor persoane a avut loc sâmbătă după-amiază la Copenhaga, asupra unei clădiri în care avea loc o dezbatere despre artă, blasfemie și libertatea de exprimare. La eveniment participa ambasadorul Franței și un caricaturist suedez.
Într-o predică rostită în Piața Sfântul Petru, Papa Francisc a criticat cuplurile care aleg să nu aibă copii, pentru că este o expresie a "egoismului". Suveranul Pontif a atras atenția și asupra părinților care au tendința de a-și obliga copiii să facă lucruri care le plac lor.
Mai multe persoane mascate cu cagule au deschis focul asupra polițiștilor din orașul Marsilia, din sudul Franței, luni dimineață. Aici este așteptat să ajungă, în cursul zilei, premierul francez Manuel Valls.
Pelicula „Boyhood”, al regizorului Richard Linklater, a câștigat premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cea mai bună actriţă în rol principal, la premiile BAFTA 2015, care au avut loc duminică seara la Londra. „Grand Budapest Hotel" a primit cele mai multe distincții printre care și premiul pentru cel mai bun scenariu original.
Un bărbat a împușcat cel puțin patru persoane, printre care și doi copii, și a rănit gravi alți doi minori, în apropiere de orașul american Atlanta, sâmbătă seara. Mai apoi atacatorul s-a sinucis.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2