Ministrul grec al Finanțelor a anunțat, marți, că Grecia nu va achita tranșa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional și va intra în incapacitate de plăți.
Aproximativ 20.000 de persoane au ieșit luni seară în stradă, pentru a protesta, în orașele Salonic și Atena. Astfel oamenii și-au manifestat dezaprobarea față de măsurile de austeritate propuse Greciei de creditorii internaţionali pentru a continua planul de asistenţă financiară.
O idee simplă, dar genială, ar putea salva nenumărate vieţi pe şosele. Gigantul Samsung a dezvoltat o soluţie inteligentă pentru şoferii care sunt blocaţi în spatele autotrenurilor.
Cum ar fi să îţi poţi controla tot ceea ce faci în casă prin intermediul smartphone-ului? Să stingi sau să aprinzi luminile, să setezi temperatura în fiecare cameră sau chiar să încui toate uşile printr-o singură comandă verbală? Ei bine, Apple lucrează mai nou tocmai la acest concept, iar primele rezultate sunt destul de promiţătoare. Bineînţeles, şi preţul este unul pe măsură...
Curtea Supremă americană a luat, vineri, o hotărâre istorică în privința cuplurilor de același sex. Cea mai înaltă jurisdicție americană a decis că toate cuplurile gay din SUA au dreptul constituţional să se căsătorească în toate cele 50 de state.
Un număr de 37 de persoane și-au pierdut viața în urma unor atacuri teroriste care au avut loc, vineri, pe litoralul tunisian. Autoritățile locale au anunțat că agresorii aveau mitraliere ascunse în umbrele, unul dintre ei fiind împușcat mortal de forțele de ordine.
Un activitst sirian a declarat pentru Daily Telegraph că gruparea Stat Islalmic (SI) a început să emită propria monedă, și anume "dinarul islamic".
Ministrul de Externe a anunțat că Guvernul ungar a dat dispoziții pentru ridicarea unui gard de patru metri la granița cu Serbia, pentru a combate imigrația ilegală.
În urma furtunilor din ultimele zile care s-au abătut peste capitala statului Georgia, Tbilisi, grădina zoologică din oraș a fost devastată, iar mai multe animale, printre care lei, tigri și hipopotami, au evadat. Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în urma dezastrului, iar locuitorii au fost avertizați să rămână în case până când toate animalele vor fi capturate.
Dave Grohl, frontman-ul faimoasei trupe Foo Fighters, și-a rupt piciorul, vineri seara, în timpul unui concert în orașul Gothenburg, din Suedia. Deși accidentarea a fost una serioasă, cântărețul a revenit pe scenă și a continuat concertul cu piciorul bandajat.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită, joi, la Casa Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara, unde Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a pregătit pentru seniorii orașului o zi cu ateliere, muzică, mâncare și momente de socializare.
1
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei înaintea meciului cu Danemarca, după ce selecționerul Jorge Jesus a decis să nu-l titularizeze. Plecarea atacantului a provocat o amplă reacție în presa lusitană.