Eveniment
La Stamora-Moravița, polițiștii de frontieră au oprit un bărbat din Gambia, în vârstă de 28 de ani, care a încercat să iasă din România spre Serbia pe căi ocolitoare, fără a trece prin controlul de frontieră. În urma verificărilor, acesta a prezentat un permis de ședere emis în Germania, iar documentul a fost confirmat ca fiind autentic. Cazul a fost preluat de autoritățile de imigrări.
Ştiri din Timiș
Au început oficial lucrările la Centura Timișoara Vest, odată cu emiterea ordinului de începere și debutul termenului de execuție de 24 de luni. Constructorul turc a început mobilizarea pe șantier, aduce materiale și utilaje, iar pe traseu a fost montată inclusiv o stație de betoane. În paralel, continuă cercetările arheologice.
Eveniment
O amplă rețea internațională care vindea online așa-zise „suplimente alimentare” prezentate drept tratamente pentru boli grave a fost destructurată de DIICOT. Anchetatorii vorbesc despre sute de site-uri false, reclame înșelătoare și victime din mai multe țări europene, inclusiv din România, unde prejudiciul adus bugetului de stat depășește 6 milioane de euro.
1
Ştiri din Timiș
Zilele Studenților Timișoarei revin în perioada 21-23 mai, pe Stadionul Știința, cu concerte, dezbateri, activități recreative, toate cu acces gratuit pentru public. Evenimentul, organizat de Asociația Festivaluri Pentru Tineri și Universitatea Politehnica Timișoara, este dedicat studenților și absolvenților, dar rămâne deschis tuturor celor interesați.
1
Ştiri din Timiș
„Dacă vrei o umbră care să latre, ia-ți un teckel”. Sub acest motto, la Timișoara se va desfășura ediția I a unui eveniment dedicat teckelilor și iubitorilor lor. „Marea plimbare a șoricarilor” este inițiată de actrița Christine Cizmaș împreună cu Librăriile Cărturești din oraș și își propune „să ofere o altfel de perspectivă asupra orașului: una mai lentă, mai atentă și mai apropiată de micile întâlniri care creează comunitatea”.
Ştiri din Timiș
Asociația GreenFeel lansează proiectul „Permacultură Vie: grădini urbane pentru polenizatori și biodiversitate”. Este o inițiativă prin care spațiile urbane din Timișoara vor fi transformate în ecosisteme dedicate protejării polenizatorilor și educației ecologice.
România
USR acuză PSD că a votat alături de AUR, SOS și PACE pentru avizarea unui proiect care prevede abrogarea legilor antifasciste și a legislației împotriva antisemitismului. Senatorii USR cer PSD să își retragă susținerea înaintea votului din plen.
13
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Deși urgențele medicale sunt rare în timpul sarcinii, cel mai bine este să fii precaută și să verifici semnificația simptomelor. De aceea, este important să recunoșți semnele și simptomele care pot justifica un apel la medicul tău ginecolog sau o vizită la camera de gardă. Cele mai semnificative urgențe în sarcina incipientă sunt avortul spontan și sarcina ectopică. Urgențele care apar în al doilea și al treilea trimestru de sarcină includ placenta praevia, dezlipirea de placentă, preeclampsia și eclampsia, reducerea semnificativă a mișcărilor fetale, precum și travaliul prematur.