Un bărbat a deschis focul, miercuri, într-o școală din sudul Thailandei, iar forțele de ordine au intervenit și au tras asupra acestuia, potrivit autorităților provinciale și poliției, citate de AFP și News.ro.
Incidentul a avut loc la Școala Phatong Prathan Khiriwa din Hat Yai, provincia Songkhla. Conform unui comunicat al autorităților locale, suspectul a pătruns în incinta unității de învățământ „având asupra sa o armă și aflându-se într-o stare agitată”. Martorii au auzit două sau trei focuri de armă.
O femeie și o fată de 14 ani au fost rănite, fiind transportate la spital, unde au fost operate, a anunțat Ministerul Sănătății. Un alt copil a suferit o rană la gleznă după ce ar fi căzut de la înălțime, potrivit aceleiași surse.
Poliția a precizat că toate persoanele aflate în școală sunt în siguranță și că suspectul a fost arestat. Oamenii legii au confirmat că au deschis focul asupra acestuia în timpul intervenției.
Thailanda se numără printre țările cu un nivel ridicat de deținere a armelor de foc în regiune. Estimările indică faptul că aproximativ zece milioane de arme sunt în circulație la nivel național, echivalentul unei arme la șapte locuitori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!