tion.ro Web analytics

CSM Lugoj începe să semene cu echipa care în toamnă era considerată „revelaţia turului“. Trupa lui Bogdan Paul a reuşit miercuri seara a treia victorie consecutivă şi a devenit favorită la locul şase.

Asociaţia de Prietenie Orléans-Lugoj aşteaptă şi în acest an propuneri de proiecte - sociale sau culturale - care să fie realizate împreună cu Asociaţia Francofila Lugoj şi instiţutii lugojene, în limita posibilităţilor financiare ale asociaţiei franceze.

Primarul Francisc Boldea a purtat recent o serie de discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei "Harul" din Lugoj, pe tema implicării municipalităţii în proiectul de înfiinţare a unei noi unităti de învăţământ preuniversitar la Lugoj. "Este vorba despre o unitate de învăţământ la care vor avea acces toţi copiii din oraş, indiferent de religie şi care va cuprinde ciclul gimnazial şi cel liceal. Spaţiul destinat acestui proiect este imobilul fostei cazărmi de pe strada Banatului, construit în anii 1865-1868", a declarat edilul şef.

O delegaţie franceză din cadrul Departamentului Rhone a fost prezentă la Lugoj. Delegaţia a fost condusă de Olivier Desmules - directorul Misiunii de Acţiuni Umanitare Internaţionale din cadrul Departamentului Rhone. Alături de francezi, la Lugoj a fost prezent şi Adam Crăciunescu, vicepresedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Unul dintre proiectele de investiţii ale municipalităţii în acest an este legat de modernizarea cartierelor din oraş, primul pe lista de priorităţi fiind cartierul Ştrand, pentru care a fost deja finalizată partea de proiectare.

Ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 1232 din 6 decembrie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", Comisia care va verifica dreptul de proprietate sau alt drept real al titularilor imobilelor proprietate privată a început procedura de expropriere.

Municipalitatea lugojeană a întreprins o serie de măsuri pentru urgentarea vânzării terenurilor preluate de la Ministerul Apărării Naţionale. Astfel, a fost demarată procedura pentru lucrarea cadastrală.

Lugoj

Curățenia de primăvară începe la Lugoj. Program pentru colectarea deșeurilor vegetale pe domeniul public
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 martie
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 martie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.

România

Două sortimente de pâine, rechemate în magazin
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.

Cinema

Filmul săptămânii: „Mireasa!”, iubire și haos în reinterpretarea clasicului „Frankenstein”, în viziunea lui Maggie Gyllenhaal
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Centrul de colectare cu aport voluntar din Dumbrăvița, dat exemplu primăriilor din județul Arad
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar. 1

Târgul Imobiliar

Premier Capital Dubai participă la Târgul Imobiliar Timișoara. Voucher de 2500 euro pentru rezervarea unei proprietăți în timpul evenimentului
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume. 1

Ştiri din Timiș

Ghiroda devine capitala mierii: peste 100 de expozanți la Târgul Apicol Internațional de Primăvară
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici