tion.ro Web analytics

Trei profesori şi cinci elevi din Polonia, şapte elevi şi doi profesori din Germania, trei profesori şi patru elevi din Turcia alături de cinci profesori şi 10 elevi de la Colegiul Branişte din Lugoj s-au întâlnit la cea de-a patra reuniune din cadrul Parteneriatului Şcolar – Proiect multilateral Comenius "Arhitectură şi religie – să ne cunoaştem regiunile".
Municipalitatea lugojeană urmează să preia în administrare clădirea care a deservit până în urmă cu ceva timp Serviciul Român de Informaţii. Primarul Francisc Boldea a spus că nu ştie încă ce destinaţie va căpăta imobilul, dar că acesta urmează să fie reabilitat, ulterior stabilindu-se soarta clădirii.
Poliţia Animalelor intră în acţiune la Lugoj. Începând cu luna aprilie Lugojul va avea o structură nouă subordonată Poliţiei Locale, care va monitoriza apariţia pe teritoriul oraşului a animalelor fără stăpân şi va amenda persoanele care încalcă drepturile animalelor.
Peste 3.000 de lei au primit cei 16 elevi care au reuşit să se califice Colegiul Naţional Coriolan Brediceanu din Lugoj, la Olimpiada Naţională pe Discipline. Într-un cadru festiv, conducerea liceului a răsplătit în faţa părinţilor şi a foştilor absolvenţi strădania elevilor şi a cadrelor didactice.
Cea de-a patra ediţie a paradei portului popular şi a tradiţiei rome se pregăteşte de start. 8 Aprilie, a fost desemnată la nivel internaţional, ca Ziua Romilor. Manifestările de la Lugoj vor debuta la ora 10, în apropierea Stadionului Municipal şi se vor încheia la Podul de beton, unde tinerii vor lansa pe apă flori, ca simbol al primăverii şi frumuseţii.
„Iubirea înfloreşte primăvara” este turneul pe care Paul Surugiu, cunoscut publicului sub numele de scenă Fuego, îl desfăşoară în luna martie. Duminică, 18 martie, de la ora 19, la sala Teatrului Municipial „Traian Grozăvescu”, artistul va susţine un spectacol la Lugoj. A doua zi, de la ora 19, Fuego va urca pe scena Operei Naţionale din Timişoara.
Neonorarea promisiunii Guvernului de a contribui cu 50% din banii necesari programului de creştere a performanţei energetice a clădirilor, a determinat municipalitatea lugojeană să iniţieze un proiect de hotărâre care urmează să fie supus unei dezbateri publice. Vezi aici noutăţile ce vizează performanţele energetice ale blocurilor din Lugoj.
Ziua de 13 martie nu a fost una cu ghinion pentru poliţiştii lugojeni. Poate doar pentru lugojenii mai certaţi cu legea, care trebuie să ia în calcul că, începând de astăzi, oamenii legii au la dispoziţie  trei autoturisme Dacia Logan noi, promise de autorităţile lugojene.
„Cânt şi joc pentru mama mea” este spectacolul folcloric ce va avea loc în această seară, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, de la ora 18. Nu mai puţin de 50 de perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, solişti vocali şi instrumentişti ai Ansamblului Lugojeana vor urca pe scenă să cânte şi să danseze de Ziua Femeii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

Impact violent pe DN 69. Mașină făcută praf după ce un șofer a trecut peste sensul giratoriu de la Mahle
Un accident rutier a avut loc pe DN 69, unde un autoturism condus dinspre Arad spre Timișoara a trecut peste sensul giratoriu. Mașina a fost făcută praf, iar șoferul acesteia a ajuns la spital.

Ştiri din Timiș

Harababura Fair aduce magia iernii la Timișoara: trei weekenduri de creație, cadouri și viniluri
Magia sărbătorilor de iarnă revine la Timișoara odată cu Harababura Fair – Ediția de Crăciun, organizată între 12 și 21 decembrie la Centrul de Proiecte din strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Eveniment

VIDEO. Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Timișoara
Un autoturism a fost cuprins luni după-masă de flăcări, pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara. Flăcările s-au extins rapid.

Ştiri din Timiș

Legătura dintre știință și literatura SF. Dialog cu cercetătorul Cristian M. Teodorescu, la UVT
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește pe 10 decembrie, de la ora 17, o nouă întâlnire din seria „Conectați la viitor”, un proiect dedicat discuțiilor despre zonele în care știința și imaginația se întâlnesc. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul A01 și îl are ca invitat pe Cristian M. Teodorescu, fizician, cercetător recunoscut internațional și autor de literatură science-fiction.

Sănătate

Spitalul Județean din Timișoara va avea un centru de excelență pentru pacienții cu AVC, cu echipamente de ultimă generație
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, luni, că Spitalul Județean Timișoara va beneficia de finanțare pentru un nou centru destinat pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).

Ştiri din Timiș

Primăria câștigă în primă instanță un nou proces cu proprietarii ștrandului No Name
Primăria Timișoara bifează o nouă victorie în lupta pentru recuperarea ștrandului No Name. Tribunalul Timiș a reconfirmat că terenul de peste 6.000 mp este domeniu public, iar construcțiile de pe el nu aparțin firmelor private care ocupă ilegal zona, Soldado și Biltac Company. 2

Ştiri din Timiș

Ministrul Sănătății: Finanțare asigurată până în 2030 pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara
Aflat, luni, la Timișoara, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat că proiectul Institutului Regional de Oncologie va beneficia de finanțare europeană nerambursabilă până în anul 2030, după ce Guvernul României a aprobat transferul investiției din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către Programul Operațional Sănătate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici